Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi în marea noastră singurătate, ne zbatem într-o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și nu se opresc trenurile rapide.
Dar sunt seri când tot cerul foșnește de viață, când pe ultima stea, dacă asculți bine ,auzi cum freamătă de viață păduri și oceane – fantastice păduri și fantastice oceane; seri in care tot cerul e plin de semne și de chemări, ca și cum de pe o planeta pe alta, de pe o stea pe alta, ființe care nu s-au văzut niciodată, se caută, se presimt, se cheamă și …
– Și se găsesc?
– Niciodată.
– De ce ?
– Pentru că nimeni n-a trecut niciodată de pe o stea pe alta, pentru ca nicio stea nu se abate din drumul ei.
Mihail Sebastian – ,,Steaua fără nume” ( fragment)
Pe numele adevărat Iosif Hechter, Mihail Sebastian s-a născut, la Brăila, într-o familie evreiască. pe 18 octombrie 1907, în orașul Brăila. A urmat studiile universitare de drept şi filosofie la București. A lucrat ca secretar la o casă de avocatură şi mai apoi ca avocat pledant. Talentul său literar îi este descoperit de Nae Ionescu. Acesta îl invită să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, de care îl va lega o prietenie puternică. Debutul în literatură îl face în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit.
Începând cu 1940 cade victimă prigoanei antisemite. I s-a interzis să mai publice ca ziarist, i s-a retras licenţa de avocat. Piesele sale au fost interzise.
Idea piesei ,,Steaua fără nume„ i-a apărut, în acest context complicat, la începutul anului 1943.
Iată ce nota pe 7 ianuarie 1943:
Deodată. din chiar senin, astă-seară un subiect de piesă. Încă un subiect de piesă. Al câtelea e? […] al patrulea. Ba chiar al cincilea (căci i-am propus Cellei Serghi să confecționăm împreună o dramă gen Manolescu-Marioara Voiculescu și am și stabilit un proiect de scenariu). Comedia ivită astă-seară mi se pare un lucru șarmant, ingenios, vioi, plin de spirit. Am scris în întregime (cu multe detalii) scenariul actului I. Mai vagi sunt actele II și III, dar plecarea e așa de bună, încât posibilitățile de dezvoltare a acțiunii sunt foarte bogate. Sunt deocamdată la răscruce: pot merge spre comedie sentimentală, dar, dacă am puțin curaj și oarecare lipsă de scrupul, pot intra categoric în comedie de situații, dacă nu absolut în farsă (lucru de care din păcate mă cred incapabil). Nu știu exact ce voi face. Dar în nici un caz n-aș vrea să las lucrurile în stare de proiect. Scenariul ăsta vreau să-l vând. (Repede, cât nu-mi devine prea drag: repede, cât este încă un lucru strein de mine.) Vreau să câștig repede cu el câteva zeci de mii de lei, care să mă scoată momentan din marile mele încurcături bănești. (Am rămas azi cu 200 de lei în buzunar, iar leafa la liceu am încasat-o, pe ianuarie, încă înainte de Crăciun.)
Jurnal, 1935-1944, publicat de Editura Humanitas
Jurnal 1935-1944 – Mihail Sebastian
Fotografia de pe copertă: Colecția Costică Acsinte, proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița
An apariție: 2016
Autor: Mihail Sebastian
Ediția: a II-a revizuită
Ediție: Cartonată
Editura: HUMANITAS
Nr. pagini: 608
Traducător: Alina Skultéty
(my photo)
Pe 14 ianuarie, Sebastian își citește rândurile așternute pe hârtie actorilor Nora Piacentini și Mircea Șeptilici. ,,Și Piacentini, și Șeptilici, au găsit (azi-noapte, după ce li l-am citit) scenariul meu «grozav». Amândoi văd un mare succes. Amândoi preferă soluția farsă (ba chiar, la nevoie, cer și muzică). Ce se mai alege din piesa mea? Nimic. Dar, dacă cel puțin în felul acesta s-ar fi putut să scriu repede, să joc repede și să obțin un mare succes de public, care să-mi aducă bani mulți în timp scurt, nu mi-ar fi părut prea rău. Sunt atât de încolțit de sărăcie, încât aș scrie, în teatru, orice pentru bani.”
Urmează câteva luni în care nu mai scrie la piesă, concentrându-se pe scenariul piesei Insula (pe care nu avea să o îl finalizeze).
Pe 13 februarie 1943, Sebastian notează în Jurnal:
Ursa Mare este titlul posibil al ultimului meu scenariu – dacă cumva renunț la farsă și optez pentru comedie delicată. «Ursa Mare». fiindcă profesorul de provincie este profesor de matematici pasionat de astronomie. Are la el acasă o lunetă. Cartea pe care o așteaptă în gară este un tratat de James Jeans [în varianta finală a scenariului va fi vorba despre catalogul lui Van Mersch]. Femeii în rochie de seară, care va petrece noaptea în casa lui, îi va vorbi fascinant despre cer și stele.
(my photo)
Către sfârșitul anului 1493 scenariul este aproape finalizat. Sebastian notează în Jurnal:
Marți, 14 decembrie. Citit aseară – pe neașteptate – pentru Nora Piacentini și Șeptilici, «Ursa Mare». (Fusesem la ei la teatru și m-au luat pe sus.) Efect fulgerător. Mare entuziasm. Hotărâre de a mă pune imediat în repetiție. […] Astăzi, lucrurile au decurs cu o rapiditate care bruschează toate ezitările și reticențele mele. De la 11 dimineața la 4 după-masă, împreună cu Mircea, am dictat simultan la trei dactilografe. La 4 ½ manuscrisul a fost depus la teatru. Un sfert de oră mai târziu. Soare (Între timp inițiat în complot și însușindu-și-l) prezenta o piesă din partea unui profesor care ține să rămână necunoscut – și semnează Victor Mincu. Titlul piesei: ,,Steaua fără nume”.
Dar scenariul nu era finalizat. În ciuda entuziasmului prietenilor lui Mihail Sebastian lipsea actul al III-lea. Va fi finalizat o săptămână mai târziu.
Pe 21 decembrie scriitorul nota:
Terminat azi actul III din «Ursa Mare». L-am scris repede. de vineri noaptea până azi la prânz, grăbit, puțin mecanic, aproape fără răgazul de a reciti. Azi-noapte «dopat» cu cafea neagră. Am lucrat până la 4 dimineața. Nu e felul meu favorabil de lucru. Nu pot face nimic bun «cravașat» fiind. Îmi trebuie mai multă libertate de mișcare mai mult timp de reflexie. Cred că sunt lucruri excelente în câteva momente ale actului, dar știu că n-am dat tot ce se putea. Poate să revin mai târziu. Finalul mă nemulțumește.
Piesa lui Mihail Sebastian urma să aibă premiera pe 1 martie 1944, la Teatrul Alhambra. Dar, până la premieră, în presă încep să se pună întrebări despre identitatea autorului. Legile vremii interziceau punerea în scenă a autorilor evrei. Drept urmare, cu numai o săptămână înainte de premieră, Direcția Teatrelor a cerut ultimativ să fie prezentat autorul, împreună cu actele care atestau că acesta este etnic român. În caz contrar, premiera nu ar fi fost autorizată. Soluția salvatoare a fost avocatul Ștefan Enescu. Acesta a acceptat să ,,joace” rolul autorului și, pentru a fi cât mai convingător, a copiat de mână toată piesa. Manuscrisul lui Mihail Sebastian a fost ars pentru a se șterge orice urmă.
Steaua fără nume s-a bucurat, încă de la început, de un mare succes, atât la public, cât și la critici. A fost jucată la Teatrul Alhambra, până la închiderea teatrului din cauza bombardamentelor anglo-americane. Din vară, pe 16 august 1944, piesa va fi jucată pe scena Teatrului Comedia.
Afișul piesei de teatru – ,,Steaua fără nume”
Drscoperirea
Steaua a fost descoperită în cadrul unui program de cercetare numit Proiectul 1640, în care au fost implicați cercetători de la Muzeul American de Istorie Naturală, Universitatea Cambridge și de la Jet Propulsion Laboratory al NASA. Proiectul 1640 avea drept obiectiv obținerea de imagini ale piticelor roșii și ale exoplanetelor care se rotesc în jurul stelelor apropiate. În scopul atingerii acestor obiective, pe telescopul de 5,1 m de la observatorul Mount Palomar au fost montate instrumente specializate, care permiteau obținerea de imagini cu un contrast ridicat. Practic, ele au permis obturarea unei bune părți a luminii care venea de la steaua Alcor, făcând astfel vizibil micul său companion, steaua Mona a lui Mihail Sebastian.
Până la observația cercetătorilor din cadrul Proiectului 1640 steaua nu putea fi observată deoarece noua stea se află foarte aproape de Alcor, iar instrumentele noastre sunt ,,orbite” de lumina care vine de la astrul central. Dar o singură observație nu era de ajuns. Cercetătorii trebuiau să aibă certitudinea că în imaginea obținută de ei se află cu adevărat partenera lui Alcor. Pentru aceasta ei eu repetat fotografierea după 103 zile, constatând că cele două stele se mișcă împreună. În 2010 Neil Zimmerman, unul dintre participanții la Proiectul 1640, a făcut mai multe conferințe în care a prezentat noua descoperire.
În cadrul lor nu a uitat să amintească de piesa lui Mihail Sebastian și chiar a propus ca noua stea să primească numele Mona. Nu a fost să fie așa, ar fi fost insuportabil de frumos…
Oricât am încercat, nu am reușit să aflu dacă Mihail Sebastian a fost preocupat de astronomie. În Jurnalul său nu pomenește nimic despre asta, și nu vreau să speculez despre asta. De aceea cred că, și din punctul de vedere al astronomiei, ,,Steaua fără nume” este o piesă formidabilă, demnă de a intra în manuale. Din păcate Mihail Sebastian nu a apucat să se bucure prea mult de imensul succes al piesei sale. Avea să moară, într-un accident, în ziua de 29 mai 1945. Avea numai 38 de ani și multe povești cuibărite în mintea și inima lui nu au mai apucat să vadă lumina hârtiei.
Sirius – (my photo)
În 𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞˚:
𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞˚ 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.