Undeva jos se vede câmpia

Siroind-de-sensuri-Acrylic-my-painting-Jurnal-Noiembrie-wp-

Șiroind de sensuri – acrylic – (my painting)

Câmpia se vede limpede în această dimineață geroasă. E o libertate să te desparți de ea și să-ți arzi corabia de întoarcere? Dacă acest curaj ar însemna libertate, voi muri, probabil, ca o prizonieră? Nu cunosc o soluție mai bună decât aceea de a trăi în singurătăți care mă privesc cu ochi nemișcați și transparenți. Singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; și în această formă se deșteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obține totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem să o facem mortală. Nu cred că e o necuviință să spun asta cuiva care văzând moartea ca pe o ultimă speranță a vrut să mângâie viața și în ultima clipă. Din păcate, într-o zi, fără să o căutăm, ne va apărea în somn.

Singurul adevăr care ne promite ceva este viața? Și dacă nimeni nu poate pretinde că judecă în cunoștință de cauză un gest care lui nu-i cere decât amărăciune, în vreme ce altuia i-a cerut totul, nimic nu ne poate obliga să dăm dreptate morții? Existența ar deveni imposibilă dacă am accepta că nu putem scăpa de înfrângeri decât înfruntând cea mai gravă înfrângere? Cineva care nu mai crede decât în ceea ce sfârșește, care nu mai vrea să schimbe nimic pentru că nu-l mai interesează sau nu mai poate să spere, ridică fără să vrea și problema celor rămași – gândindu-se la toate acestea. Sau noi înșine ne simțim obligați să o facem. Moartea ne revoltă chiar când e dorită. În adâncul nostru, întotdeauna vom spune că împotriva ei ar mai fi existat un drept de recurs, ceva trebuie să se îngăduie fără acuzația că se fac reproșuri într-o situație care nu cere decât tăcerea.

Dacă lumea aceasta are vreun sens, el nu poate sta în ceea ce ne omoară?

Infernul nu e decât cealaltă parte a Paradisului, nu există abisuri fără înălțimi, ba există uneori în înfrângeri și o liniște cucerită cu sacrificii, pe care o confundăm cu resemnarea. Și mai există și o limită dincolo de care nu ne mai așteaptă nicio surpriză în afara morții, iar în cele din urmă ne obișnuim și cu ea. În clipa când ai ajuns aici, îți poți folosi libertatea câștigată prin suferință doar prin moarte, și ar ajunge să nu ne mai îndoim de nimic pentru a fi liberi ca păsările cerului.


Va veni moartea și va avea ochii tăi

Va veni moartea și va avea ochii tăi –
această moarte care ne-nsoțește
din zori și până-n seară, neadormită,
surdă, ca o veche remușcare
sau un viciu absurd. Ochii tăi,
vor fi doar un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Așa îi vezi în orice dimineață
când singură pe tine în oglindă
te cauți. O, speranță dragă,
în ziua aceea vom ști și noi
că ești viața și că ești nimicul.
Pentru toți moartea are o privire.
Va veni moartea și va avea ochii tăi.
Va fi ca și cum te-ai lăsa de-un viciu,
ca și cum ai vedea în oglindă
urcând la suprafață un chip de mort,
ca și cum ai asculta o gură-nchisă.
Vom coborî-n vâltoare muți.

de Cesare Pavese – (1951)

Verrà la morte e avrà i tuoi occhi

Verrà la morte e avrà i tuoi occhi,
questa morte che ci accompagna
dal mattino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni mattina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla.
Per tutti la morte ha uno sguardo.
Verrà la morte e avrà i tuoi occhi.
Sarà come smettere un vizio,
come vedere nello specchio
riemergere un viso morto,
come ascoltare un labbro chiuso.
Scenderemo nel gorgo muti.

– Cesare Pavese

Pavese-foto-

Cesare Pavese (Santo Stefano Belbo, 9 septembrie 1908 – Torino, 27 august 1950) a fost un scriitor, poet, critic literar și traducător italian. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni ai secolului XX. – sursa