Taraxacum officinale – (my photo)
Astăzi, umbrele noastre sunt dâre profunde în hainele cernite, pe care le tragem grele pe vechea urmă a noastră. Suflul rece al uitării ne îngheață ceafa. Mi-aș dori să ne oprim pentru un mâine în care ne vom căuta prin pădurile din vis, găsindu-ne pentru a ne putea vedea, sau pierde din nou. Aș vrea să ne putem opri pentru a ne mai putea juca de-a v-ați ascunselea cu viața sau cu toate ispitele. Dar ne îndepărtăm din ce în ce mai mult, lumina devine tot mai slabă, ca o șoaptă ce se înmoaie sub soare, o dragoste umbrită de oasele noastre uscate și tăioase.
De-am putea avea timp ca mâine, la ora asta, să mai putem ajunge și noi undeva.
27th November 2016
𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞˚ 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.