Examinarea amănunțită a unei probleme

Casa-acuarele-Jurnal-Noiembrie-my-painting-wp

Casa – watercolor – (my painting)

Părerea mea a fost să nu spui nimic. Punct. Niciodată, sub nicio formă, în nicio circumstanță.

Partea cu conștiința m-a amuzat: adică îți ușurezi conștiința prin a mărturisi și deci a-l arunca pe celalalt în iadul neîncrederii, îndoielii, nesiguranței, durerii? Pai, mi se pare un păcat mai mare decât greșeala în sine! Un mare gest de egoism: ,,Știi, te-am lăsat baltă, dar mă mustră conștiința atât de tare că trebuie să îți spun, și dacă tu mă vei ierta mă voi simți absolvit și voi putea dormi iar noaptea”. Nu. Conștiința ta e problema mea, văd eu cum mă descurc când mi se va cere socoteala la sfârșitul zilelor – trebuie să îmi asum păcatele și să nu aștept izbăvire prin iertarea celui care m-a trădat. În plus: nu numai că nu spui, dar faci în așa fel încât nici din greșeală să nu se afle vreodată. Mi se pare un minim gest de bun simt și respect să nu mă pun lângă un trădător în situația de a fi confruntat cu trădarea lui. Iar dacă se va întâmpla să vreau să plec de lângă el, nu îi voi spune niciodată că plec. Ar fi o cruzime. Chiar dacă va realiza mai târziu (punând piesele la locul lor și construind o imagine completă de puzzle) că a fost altceva în spatele despărțirii noastre, îi va fi oricum mai ușor să prelucreze realitatea deformată de el însuși. Da, oamenii preferă să fie mințiți decât să fie lăsați baltă (chiar dacă nu va recunoaște asta nimeni niciodată). Iar dacă tot ai fost abandonat, a mai și minți în plus mi se pare nu numai acceptabil, ci chiar o datorie.

28 august, 2017

YouTube