vast programat

țes nimic din mine – deșirând voi trece

ținându-mi respirația o vreme
îmi fac cârlige din degetele sufletului
până la scurtul tremur al bărbiei
semn că-mi spun ceva din auzite
anin sunetele în bezna urechilor
atingând cu prelungirile fricii
muchiile unei cruci de lemn
cu scoarța arsă
cerurile de diferite feluri
deschid sfera lumii-aceste
eu însămi nu mă mai găsesc
şed între două lumi și-o haltă
acum sunt piatră
iar mâine călător pe mări
departe
două scrisori voi scrie
oricine-aș fi fiind
de groază una
de-ntrebări cealaltă
fiecare cu liniile sale
aproape nevăzute
stinse
solitare
pădurile scheletice pierdute-n bezne orbitoare
sunt între lumi –
în ochi visări –
nepăsătoare-n adâncimea lor
cu umeri strânși tremurători
se-ntind și tac durerea
apoi o frâng și o separă brusc
spre bolta suitoare una
alta-n vecie spre pământ

YouTube

Anunțuri

doar

perpendicular
dintr-un peisaj auditiv
năvălește lăuntricu-mprejur
gravitând solarele ceasuri
frunzișul înfrânt
își aplecă fruntea prăfuită
în palma agoniei
crude
contururile mijesc spre deslușire
se jupoaie
de timp
se nasc
se mor
slut
vuiește cerul tulbure și rece
pământul de trup se surpă bolnav
cad
greu
stelele
veștejind pădurile de-a rândul
cu umbrele-ntinse
în foșnet de file
în pântecul bolții cu mări infinite
voi citi maldăre de răvașe
întregii lumi din mine
de care trupul nu-și mai aduce aminte

YouTube