Persephone

,,Cine nu are o casă acum nu-și va mai clădi una,
Cine este acum singur, va rămâne așa mult timp,
va veghea, va citi și va scrie scrisori lungi
înapoi și înainte pe bulevarde
va hoinări neliniștit, când frunzele vor cădea.”

Zi de toamnă – de Rainer Maria Rilke

Field – (my photo)

a început
calcă pe spini
suflă în tulnice
rămășițele viselor
cu guler dantelat de epocă
pânze de iarbă tinere
se-mpletesc prin grădini
în aer pufos din restul lumii
cântecul cucului într-un sat de munte
sunetul unui clopot foarte înalt
în gloria dimineților sau de pe tărâmul celălalt

ceața împrejmuiește cu un gard câmpul
pălăria de chiparos întrebă floarea de mac
ce mai faci?
nu așteaptă răspunsul
zboară mai departe
rotund
ca și viața

pe raft Anotimpuri

ceainicul întrerupt în primăvară
în mirosuri de coacere
frunzele se-agită
cad în altă dimensiune
mișcarea lor o simt în piept
în tranșeele mele
la tâmple
în coliba mea

într-adevăr a început
se revarsă
se-mbină spre-mplinire
iar eu privesc de la fereastra întredeschisă
și mă bâțâi pe scaun
mă uit în sus
în mine
în bucătărie
în odaie
între sunete
la culori
la alegere

între două tunete
țârâitul unui greiere
cade secerat
pietrele tac

My cat, Luna

lângă mine
locul
locul din care mă tot uit
în tăcerile zăpezii zilelor
mă tot uit
pe fereastră
la fereastră
de la fereastră
în fereastră
lângă fereastră
peste fereastră
când la dreapta
când la stânga
în nesfârșit

un stol de grauri
golesc de frunze via
în pană de idei

floarea soarelui
hrănește-un cartier de la marginea drumului
suflat de vânt ca în supă
păscut de cal

celor ce admiră luna din larg
în loc de scrisoare
valuri periculos de adânci
în năvodul de pescar

mă tot uit
prin colțul ochilor