Pe partea cealaltă a Lunii

Alta-poveste-watercolor-Jurnal-Noiembrie-my-painting-WP-

Altă poveste – watercolor – (my painting)

și morții se părăsesc unii pe alții
uneori
își văd doar umbrele
dar și acelea se sting
către cele nevăzute
subțiri
trec prin cercuri albastre de ceață

toți morții ies din adâncuri
cu drumul în gând
pulberi zdrobesc văzduhul
cetini negre răsună
din sfârșit cad drumuri surde
trepte strâmbe în sus
iar jos brumele
frunzele
moartea ce rămâne în noi

și morții se părăsesc unii pe alții
trăgându-și țărnă peste ochi
trec sub tăceri în oceane de luturi
întind timpul printre cele rămase
prin apropieri
prin lăcașele vii
cohorte de cuvinte
își fac cuib sub zidurile vechi

YouTube