Strada Luminii – watercolor/ fountain pen – (my painting)
Zilele trecute am crezut că îmi împărtășesc o viziune. Poate că am murit deja – pentru a putea ajunge în acest punct care, zic eu, nu va fi în zadar. De fapt, nu mă voi pierde deloc, mă voi descoperi de îndată ce această lume din jurul meu se va transforma într-o lume paralelă, o lume în care să fiu eu tot timpul. Voi renaște în cele din urmă eliberată de un trecut oribil și brutal, încătușată fiind de atâta timp. Am învățat să ascult când timpul vorbea. Nu a ajuns. Am trăit într-un vid absolut, poate că nu întotdeauna făceam parte din el dar știam cu certitudine că întotdeauna îmi doream să fac altceva cu viața mea, iar orice aș făcut, orice pentru care am luptat, nu știu nici acum dacă a fost real sau fals. Dar sunt aici, deși acest lucru nu poate însemna schimbare – apărând ori de câte ori îmi spun că îmi aparțin. Trebuie să rămân sinceră chiar și atunci când mă voi simți rușinată de falsitatea mea, să cred în mine chiar și atunci când mi se spune că sunt diferită sau dificilă. Dacă m-aș putea ține de aceste lucruri, dacă aș refuza să mă clintesc și să mă conformez, dacă m-aș menține pe poziție suficient de mult timp, oamenii din jurul meu nu ar avea de ales și se vor schimba la rândul lor. Chiar dacă una din ceea ce sunt va dispărea, eu voi face mereu parte din ea. Sper doar să nu dispară partea cea mai bună din mine, pentru că, orice-aș spune, partea bună a fost aceea care a apărut mereu. Sper să rămân partea care a rămas, partea care s-a schimbat. Și cine nu ar fi mândru de asta?
25 aprilie, 2016
𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞˚ 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.