Anonima ● O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 1945

Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, o tânără germană consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie, teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul.

O femeie din Berlin- Insemnari de jurnal - Anonima-Jurnal-Noiembrie-wp-my-photo

Anonima – O femeie din Berlin – Însemnări de jurnal –
An apariție: 2018 –
Editura: Humanitas –
Nr. pagini: 295 –
Traducător: Radu-Mihai Alexe
(my photo)

Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilă confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj. Astăzi, jurnalul ei este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți. Talentul narativ al autoarei, stilul său onest și demnitatea cu care spune nu doar povestea ei, ci a sute de alte femei, fără ură și autocompătimire, fac din această carte un document istoric autentic și totodată o copleșitoare și necesară lecție despre condiția umană.

Marta Hillers

Marta Hillers – „Die Frau erringt den Sieg… auch wenn die Weltgeschichte nicht von ihr erzählt“, in: Berliner Lokal-Anzeiger, August 9, 1936 – sursa

Deși manuscrisul a fost publicat în 1954 în Statele Unite – tradus în engleză -, autoarea a refuzat să-și divulge identitatea, numele ei rămânând un mister până în anul 2003. Prima ediție în limba germană apare în 1959. Cartea a fost tradusă în numeroase limbi și ecranizată în 2008.

Marta_Hillers

Marta Hillers (1935) – sursa

Kurt Wilhelm Marek  (1915-1972), cunoscut sub pseudonimul C.W. Ceram, a fost jurnalist și scriitor berlinez renumit pentru lucrările sale despre arheologie, dintre care cea mai celebră, Götter,  Gräber und Gelehrte (1949), a fost tradusă în peste 28 de limbi. Se numără printre primii cititori ai manuscrisului Femeii din Berlin, fiind și cel care a ajutat-o pe autoare să-l publice.

În timp ce scotoceam printre cele câteva cărți ale proprietarului (unde am găsit și caietul gol în care scriu acum), am deschis un roman. Era vorba despre mediul aristocrat britanic, și am găsit următoarea propoziție: ,,… aruncă o privire grăbită peste mâncarea de care nu se atinsese, se ridică și pleacă…”. Parcursesem deja zece pagini, când atrasă ca prin magie de această propoziție, am revenit la ea. Probabil am citit-o de vreo zece ori, când, dintr-odată, mi-am dat seamă că zgâriam literele cu unghiile, de parcă mâncarea neatinsă – inițial descrisă amănunțit – ar fi putut fi desprinsă din paginile cărții. Ce nebunie! Începutul nebuniei din pricina foamei. Ce păcat că n-am cum să citesc despre asta în romanul Foamea a lui Hamsun. Chiar dacă nu mi-ar fi fost bombardată casa, tot n-as mai fi avut această carte. Sunt mai mult de doi ani de când mi-a fost furată la metrou din plasa de cumpărături. Era învelită într-o copertă din rafie. De pare că hoțul a crezut că este un carnet cu bonuri alimentare. Săracul! Cât de decepționat trebuie să fi fost! Pe de-altă parte, asta-i o poveste care i-ar fi plăcut lui Hamsun.

Fragment din carte – pagina 12/13


Knut Hamsun - Foamea- Jurnal-Noiembrie-my-photo

Editura: Univers
Data apariției: 2007
Colecțiile Cotidianul
Nr. pagini: 173
Traducător: Valeriu Munteanu
(my photo –  cartea am găsit-o de cumpărat într-un anticariat)

Îmi era îngrozitor de foame. Pe stradă am găsit o așchie de lemn și am început s-o mestec. Aceasta mi-a ajutat. Oare de ce nu mă gândisem mai demult la așa ceva?

Fragment din cartea Foamea de Knut Hamsun – (vezi si aici)


bc3a4ckerei-karsch

Marta Hillers (with hat, left) in the bakery Karsch, from her article „Frau Bäckerin – die Seele vom Geschäft“, in: Die neue Gartenlaube, 28/1938 – sursa

karsch2

Marta Hillers
Bornin: Krefeld, Germany – May 26, 1911
Died: June 16, 2001 – Basilea – Elveția

Eu mă hrăneam cu expresia de pe fețele oamenilor din jurul meu. Se citea pe ele tot ceea ce nimeni nu spune cu voce tare. Am devenit un popor de muți. Oamenii nu mai discută decât în intimitatea adăpostului lor.

Fragment din carte – pagina 14

Din mai 1933 până în iulie 1934 Hillers a studiat istoria și istoria artei la Sorbona. Vorbea fluent limba franceză. În 1934 s-a mutat la Berlin și a lucrat ca jurnalist independent pentru numeroase ziare și reviste din Germania Național-Socialistă. Potrivit istoricului Yuliya von Saal, Hillers a sprijinit regimul nazist ca „propagandist meschin”, inclusiv pentru revista școlară Help! al Asociației Naționale Socialiste a Profesorilor. Când războiul s-a încheiat în aprilie-iunie 1945, despre care au relatat în jurnalele lor publicate, Hiller a lucrat pentru revista pentru tineri Într-o viață nouă, al cărei redactor-șef era din august 1948. În anii 1950, a renunțat la activitatea sa jurnalistică după ce a întâlnit un cetățean elvețian și s-a mutat să locuiască cu el la Basel, unde a locuit până la sfârșitul vieții sale.

Vezi articolul

csm_Franz-Identitaetskarte-Hillers_6cb89b7ded

Marta Hillers – Carte de identitate franceză, sursă: arhiva IFZ, ED 934-1sursa

Toate indicațiile mele sunt temporale sunt simple presupuneri, căci, neavând ceas, trăiesc atemporal.

Fragment din carte – pagina 21

A călătorit în toată Europa, inclusiv în Uniunea Sovietică.

moskau-haus-der-kuenstler-ret

Marta Hillers (left) in the „House of artists“, Moscow – sursa

Soare. Într-o clipită se încălzește. Pedalez cât pot de repede. Vântul îmi vâjâie în urechi. Merg cu viteză pentru că asta mă face fericită, după atâta timp de sedentarism mizer – dar și din cauză că nu vreau să mă oprească nimeni, să-mi fure bicicleta. Trec de ruine înnegrite de fum. Pe-aici războiul s-a sfârșit cu o zi mai devreme decât la noi. Deja vezi civili care mătură trotuarele. (…)Pe străzi sunt și copii, cu obrajii scofâlciți și neobișnuit de tăcuți. Prin grădini sapă femei și bărbați. Rușii își fac apariția doar foarte rar. În fața tunelului se mai află încă o baricadă a Volkssturmului. Cobor de pe bicicletă și o împing prin spațiul liber de la marginea baricadei. În spatele tunelului, pe peluza din fața stației de trenului preorășenesc, se înalță o movilă cu verdeață, înaltă până la genunchi, marcată cu trei stâlpi de lemn vopsiți în roșu. Pe fiecare stâlp e marcată o placă – de fapt o foaie de hârtie prinsă sub o bucată de sticlă – pe care sunt scrise cu mâna trei nume rusești și data morții, 26 sau 27 aprilie 1945.

Fragment din carte – pagina 161/162

sowjetische-grc3a4ber1

sursa

Câteodată cred că de-acum înainte voi putea supraviețui oricărui lucru de pe pământ, atât timp cât vine din afară, și nu dintr-o cursă pe care mi-o întinde propria inimă. Mă simt atât de mistuită, încât nu știu ce m-ar m-ar putea mișca azi sau emoționa mâine. Dacă viața trebuie să continue, atunci este posibilă ți în pustietăți de gheață.

Fragment din carte – pagina 172

marta-hillers-herbst-1946-2

Marta Hillers, autumn 1946 – sursa

Nici una din victime nu poate să poarte suferința trăită aidoma unei coroane de spini. Cel puțin eu am avut senzația că ceea ce mi se întâmplă părea să fie doar o reglare de conturi.

– Marta Hillers

Din nou trebuie să mă gândesc ce înseamnă să fii singur în mijlocul fricii și al sărăciei. Mi se pare mai ușor de îndurat, deoarece nu trebuie să împarți suferința cu altcineva. Oare ce simte mama unei fete agresate? Sau poate cineva care iubește cu sinceritate pe altcineva și nu poate sau nu îndrăznește să-i dea o mână de ajutor? Bărbații căsătoriți de multă vreme rezistă probabil cel mai bine. Ei nu se uită în urmă. Totuși, într-o bună zi vor primi chiar și ei răsplata din partea soției. Însă părinților trebuie să le fie greu. Pot să înțeleg de ce familii întregi rămân până și în moarte împreună.

Fragment din carte – pagina 204

22Matloff-superJumbo

Soldații sovietici hărțuiesc o femeie la Leipzig în 1945 – ,,Corpurile noastre, câmpurile lor de luptă” – sursa

Apoi am mers acasă, sus în mansarda mea. O imagine de pe drum: un sicriu negru, mirosind puternic a gudron, legat cu o sfoară de un cărucior împins de un bărbat și o femeie, iar un copil ședea pe el. Altă imagine: o mașină de gunoi încărcată cu șase sicrie, unul dintre ele servea drept banchetă pentru șofer și gunoieri. Ei își luau micul dejun din mers, treceau o bere de la unul la altul și beau pe rând din ea.

Fragment din carte – pagina 262

RUSSIAN SOLDIERS BOTHERING WOMEN IN BERLIN

Russian soldiers bothering women in Berlin – sursa

Să cauți dreptatea în mijlocul neomeniei – iată elementul remarcabil al acestui document, un document humain, și, astfel, sub nici o formă un document politique. Astfel, scriind, autoarea a reușit să scape din vâltoare. Tainicul ei triumf este că a răzbit la suprafață, din adâncurile vârtejului, nu prin ajutorul vreunei legi a fizicii, ci doar pentru că nu s-a lăsat înfrântă, în ciuda primejdiei care pândea la tot pasul.