Cutia milei

Nu-i-niciodata-sfarsit-watercolor-Jurnal-Noiembrie-wp

Nu-i niciodată sfârșit – watercolor – (my painting)

am găsit o cutie de chibrituri
era plină cu apă
am intrat în ea
înotând în pielea goală
dinspre sud la est
dinspre vest la nord
lăsându-mi trupul să-și piardă
toți pești reali din mine

pluteam spre soare
mica mea ambarcațiune
era atât de frumos luminată
mă simțeam ca un barcagiul italian
care doarme cu pălăria trasă peste ochi

apa era clară
citeam prin ea o carte neștiută
așezată într-o scoică adâncă

vântul era blând
m-am lăsat în voia valurilor
nu atingeam nimic
mă pierdeam una de cealaltă
mi-am spus

unii oamenii ar ucide pentru o clipă ca asta – sau pentru atât

până-ntr-o noapte când s-a făcut noiembrie
m-a trezit tăcerea din somn
doar deasupra se auzea o melodie
aceeași
înfrigurată începusem să rostesc cuvinte scumpe
într-o rugăciune adâncă
dar nu știu ce a auzit îngerul

pereții cutiei se înmuiau în întuneric
ochii mi se întunecau
până când nu a mai rămas nimic din ei
știam că mă voi îneca într-o mlaștina murdară
mâinile învolburau lichidul vâscos
valurile cleioase se lipeau de marginile corpului meu iluzoriu
între degete adunasem corali morți și alge
oasele îmi trosneau de maluri renăscute
mirosea a mâl și a sânge

fie de la un pumn
fie de la un sărut

cădeam la întâmplare
nu îmi aminteam nimic
cădeam în gol
spre zeci de mâini salvatoare
care mă strângeau cu degete albe
subțiri ca niște vreascuri
mă apucau
până când devenisem nisip

m-am trezit pe un țărm
care avea forma mea
dar nu îmi aminteam nimic
la câțiva pași de mine
vedeam o cutie de chibrituri și câteva insecte
nu știu a cui era cutia
foarte probabil
dar deloc sigur
era aceeași cutie de chibrituri
cândva plină cu apă
în afară de această frântură de amintire
nu îmi aminteam nimic

când din buze îmi cădeau la întâmplare
șoapte
cădeau într-o rugăciune
într-un cer
într-o lumină

dar nu știu ce auzea îngerul
când din buze îmi cădeau la întâmplare
șoapte
cădeau

YouTube