Categorie: Percepții cromatice

✑ “I feel that there’s nothing more genuinely artistic than to love people.”
― Vincent van Gogh

din păcate credibilul


am ieșit puțin din colibă
suflând sfios în cenușa viselor
ascultam drumul
murmurul
gândul
ispitele străluminând rădăcinile

nici urmă de pași de bună voie
ce-ar fi venit
ori plecat

de jur-împrejurul colibei
câțiva cireși
gutui și mărăcinișuri
într-o încovoiere de coaste
îmi cereau o cana cu apă
pentru ziua de azi

am cules câteva albăstrele
subțiri
înălțate din mușuroaiele
de lângă tencuiala dărâmată
ziua aproape se sfârșește
în colibă
amurgu-și cântă muzica-n surdină
pereții dați cu var
respiră
zgomotul asurzitor al eternității

prin ochiul de geam
peisajul
cerul de gheață plesnește
fără voci și chipuri
ca-ntr-o poveste
pe lângă povârnișuri
opere de artă
se arcuiesc stinghere
acoperindu-și sânii
urmele stingerii
sensul
piatra
ființa
pornite toate sunt
spre lumea trecătoare

văzduhul de gheață-nfioară
albul deasupra munților
ca-n vremuri de demult
noile umbre
cântă vântului
cu viorile albastre ale copacilor

11 Decembrie, 2018 - Jurnal- Noimbrie - wp.JPG

11 Decembrie, 2018 – (my photo)

YouTube

Reclame

Evanescență

vestigiu-acryilic-jurnal-Noiembrie-wp.JPG

Vestigiu – acrylic – (my painting)

stau sub un eucalipt
de pe malul oceanului
și când începe vioara
de fiecare dată
mă pufnește plânsul
și-mi pare că și îngerul bate cu aripa
cu niște mișcări moi
foșnet de pene
invizibile
de teamă
să nu mă înec

și e atâta liniște
dincoace de culcușul meu de pământ
din obișnuință
îmi țes de probă plasa poveștilor incolore
n-am nimic altceva de făcut
nici sens
nici margini încurajatoare
nici umbre asemănătoare

și a început să plouă cu rouă
a dispărut vioara
ce aparținea atâtor întâmplări
atâtor strigăte de păsări
cine să judece
cine se teme
de propriul strigăt
agățat de neant
cutreier tăcerea
unduindu-mi trupul
tristețea
gândurile
umbra
pe razele ce vestesc zorile
pajiștile cu duioșia
sufletu-mi cu trecerea