Arbitrar

Crizanteme de primăvară-vară – (my photo)

epitaf pentru o cruce s-a întâmplat atât de repede cu rost să judecăm judecata pe care nu o mai fac oamenii acum numai de bine pentru altă lume aici ar putea fi doar imaginație privită de voi detașații lucizii criticii gravi ai vieții mele ce are parte de ceva aparte de un sfârșit nebun legănat la piept necontenit cu grija cu melancolie cu teama ca nu cumva să mi-l fure nimeni tot ce a contat pentru existența dramatică a unei cifre cerc geometric perfect nu egocentric nu egoist ci trăit infinit etern unic dureros ce nu are pace nici semn pe frunte făcut de viață fapt pentru care nu am trăit nu am simțit fizic ce am dorit nimic aievea doar idealuri încălțate cu bocanci prăfuiți răscolind lumea alergând visele împiedicate-n timp crezi oare că dacă ai pasiune și un crez este suficient ca să găsești unicitatea te înșeli e doar o veritabilă variabilă valabilitatea fiind cea mai mare pasiune pentru viață numai tu compari numai tu confunzi eu mi-am întors privirea prefăcându-mă că nu am aflat că nu am văzut că nu am auzit cuvintele care nu mai au puterea să rostogolească peste toate mormintele tale și nici nu mai caut mut mult și mai dincolo decât aici decât acum asta înseamnă că s-a sfârșit omorâtă în viață viața care nu trebuie măsurată în ani ci trecută prin trăire cine știe mai bine decât mine câtă durere port pot doar să descriu în cuvinte mici în strigăt în tăceri știi tu cât aer cenușiu cât aer trist am inspirat respirat oftat în interior sufletului știi tu sau cine îndrăznește să-mi spună mie că viața nu se măsoară în trăiri interioare sau prin suferință fizică prin dimensiune prin intensitate iubirea prin trădările altora sufletul meu e cernut prin sita nepăsării acum am ajuns la un maxim al vieții sângele meu pe mâinile tale trage odată cortina și scoate-ţi jumătatea de mască ce plânge și râzi pe jumătate teatral când pentru mine începe noaptea durerilor vâscoase sub becurile spitalelor strălucind anemic a moarte bolnăvicios întunericul cafeniu înfășurat în jurul străzii cu fântâna din care s-a scurs cleios promisiunea făcută tu mai îndrăznești să ceri cont altora să spună de ce se moare tu îndrăznești să ceri cont tăcerii justificate dar nu uita că trăirea îmi dă acum dreptul să folosesc timpul cum vreau iar viața mea este trăită în secunde intense desprinse din tine blestemul se scurge impur și obscur în visuri gri și-un crez stupid cum că 1 alungit este cifră perfecta cifra cerc puternic împlinătoare dătătoare plinitoare de iluzii moarte câtă moarte încape în viața mea omule tu ai crezut cumva că nu îmi ajunge una ai crezut alta s-a spus în plus s-a râs de draga de ea ce-i cu ea dragă tu ce iubire vezi că aici sunt doar cai verzi pe pereți cum să te îndrăgostești așa ușor de oricine care îți acordă puțină atenție vorbește lumea că rolul tău de acum a dat la teatru de dragul teatrului de comedie unde se joacă doar piese dramatice mute cu mesaje cu tăceri asurzitor de evidente unde vă sărutați pe ascuns mâinile hăhăitoare şi în public picioarele ce gusturi să ai ca să joci în țonțoroiul pe pieptul meu pe capul meu crucea mea stă bătută în cuie de mâinile tale înfiptă în pieptul inimii mele nepăsătoare umbră îmi ești în întuneric stai ghemuit netrebnicul mârâie în mijlocul camerei ferestrele de pe fiecare din cei patru pereți au în fața lor câte o fântâna cu trepte suspendate semn că ai dori să le treci pragul de sus nu vezi zborul pragului de jos treapta te-a lăsat casei să plecați din fața mea cu sfaturile voastre înghițiți-vă rânjetul și bucata acră de turtă dulce amăruie vai ce copilă prostuță a exclamat femeia fatală acoperindu-şi teatral gura cu mâna ta straturi de semne schimonosite spectaculos știe ea norocul meu pe care mi l-a lăsat mama cu limba de moarte sub perna tatii i-am prins mâna nu pleca iar zis hehehei dintr-odată și mi-am mișcat buzele mimând un epitaf laș lații lumii se aud citind recitalul nimicului tu aplauzi de la toate ferestrele din toate colțurile goale doar pe mine m-ai scuipat nevrednic ai mințit pe scena publică în spatele cortinei cum că era ego-ul tău să îți fie de cap tot ce ai spus despre totdeauna adevărat că adevărul a imitat gestul just ce suflet ales am fost ce om deosebit ce dacă spune că sunt frumoasă așa ajung toți bolnavii naivi de cercuri concentrice eu nu îi doresc o pierdere de două ori taci acum nu îți spune nimeni să nu vorbești dar țipi nu pomeni regretul și nici curajul îngerilor care te privesc întristați de undeva de sus sus țineți-vă mâinile în plecăciuni și rugăciuni pentru cei lăsați pe scenă cei ce să se roagă unii de alții în iubire nemărturisită neîmpărtășită surda ascultă tăcerile oarbe strigătoare la cer iar dorința de o zi se va leagănă într-un cosciug din care ies rădăcini din nou nu din vechi se întind către mulțimea de flori coroane scrisori lumânări miroase a tămâie rochia maică-mii mult prea lungă frânghia este pentru acești oameni de jură de jur împrejurul meu cum naiba nu i-am văzut niciodată abia dacă îi cunosc pe unii iar rudele astea suferă una și vorbesc alta altele vorbesc lucruri care nu au legătură cu momentul vorbesc între ei la telefoane de jucărie fumează imoral și numără participanții evaluează succesul evenimentului acoperindu-și gurile pline cu mâncare scumpă scumpa de ea stă întinsă pe masă pe spate atât de expusă poziția mortului atât de ușor de rănit cerșetoare de mila moarta e moartă crucea de lemn de stejar cuprinde coșciugul greu cu brațele deschise o ultimă îmbrățișare când lumânările ard un epitaf pentru o cruce ce spune mai mult despre ea oamenii pe care i-a iubit sau oamenii care au iubit-o mint

(va urma)

Posted 27th March 2016

YouTube