Când îmi place de mine

Alpinus – watercolor – (my painting)

Îmi place de mine cel mai mult atunci când uit lumina de la baie aprinsă; când mă gândesc să întreb pe unii oamenii de pe stradă ce au avut în cap când și-au pus hainele alea pe ei; când reușesc să spun ,,Nu” deși conform tuturor normelor și cerințelor ar trebui să spun ,,Da”; când îmi cumpăr ceva absolut inutil și scandalos de scump; când mă opresc să vorbesc cu străini pe stradă, sau în autobuz, sau în tren; când găsesc un ton direct și neprotocolar cu Dumnezeu și reușesc să îi spun ceva cu cuvintele mele, altceva decât rugăciunile învățate pe dinafară; când mă îmbrac cu roșu și verde și albastru și galben de-odată și mai simt și nevoia de a purta niște chiloți violeți și un sutien portocaliu pe care, din păcate, nu îi am; când plâng fără să mă gândesc că nu ar trebui să plâng; când ma duc la cofetărie să îmi cumpăr câteva bucăți din toate sortimentele de bomboane de-acolo; când îmi iese ceva prost și totuși nu îmi pasă; când, în general: nu îmi pasă; când dau cu un pahar de pământ pentru că așa nu se mai poate; când mă duc dimineață în gară să cumpăr un bilet pentru primul tren care pleacă peste 15 minute, indiferent de destinație; când intru în prima frizerie care îmi iese în cale și mă tund băițește pentru că m-am certat cu tata și vreau să îl pedepsesc știind cât de mult îi place parul meu lung; când mă îndrăgostesc…

Și cât de puțin îmi place că nu fac decât câte ceva din toate acestea și asta doar foarte, foarte rar, sau deloc.