Împotriva elegiilor

Artă patetică – watercolor – (my painting)

cuvintele pe care cei morți le cunosc
sunt prinse în mijlocul unui cântec
murmurat de un preot bătrân
spre care oamenii întind din când în când mâinile
ca un cerc sprijinit de cer ce se închide cu nesiguranță
de parcă n-ar avea vreodată să se rostogolească
ca un măr pe care doar îl văd

toate aceste sunete se prăvălesc
în deslușirea zorilor
umbra bisericii se pierde
rămân doar
monotoniile
care nu sunt spuse niciodată

de-ajuns
am spus
și am părăsit biserica
refuzând acea frumusețe țeapănă de pe marginea mesei
lăsând mortul din sicriul greu
să meargă acolo singur

noiembrie
m-am săturat să fiu bravă
iarăși și din nou

am călătorit spre Praga
rotunjindu-mi sângele
sub cerul brăzdat de soare
diurnă călătoare în deslușirea zorilor
mi-a fost destul să știu
că toate se vor pierde
mi-am spus
îmi va rămâne doar coșciugul care se împotrivește ca o ușă de fier
și mi-am mângâiat sufletul
în țara oamenilor care mor tineri
acolo vântul se năpustește ca un balaur
în bărcile lor de beton
dinspre marginile paturilor
mâinile se-ating până când se pierd unele în celelalte
unii dintre ei se ucid pentru asta
sau pentru atât

ce se mai poate spune despre ei
ei sunt deja asemeni nisipului
sau vântului
mărilor
dacă acestea s-ar opri din mișcare

oricum
ei refuză
ca și cum nu ar fi fost bolnavi niciodată
își odihnesc frunțile și sângele
de marginile bărcilor de beton
sporovăindu-și visele