Doar una

Doar-una-my-work-Jurnal-Noiembrie-wp

Doar una – ink (my work)

Am văzut într-un parc, un băiețel strângând frunze. Avea deja un buchet în mâna stângă dar tot cotrobăia prin iarbă, pe sub bolta bogată a tufișurilor, pe sub bănci. Erau puține frunze și el se bucura cu un zâmbet satisfăcut și luminos de câte ori mai găsea câte una. La un moment dat, aplecându-se sub o bancă după o frunză ascunsă acolo dibaci, i-au căzut câteva din buchet. A exclamat cu deznădejde: Oh, nu!, și a început să strângă cu înfrigurare frunzele rebele. Apoi, epuizând tot potențialul locului respectiv, a trecut aleea (largă în comparație cu mărimea lui) și s-a dus să caute frunze în partea cealaltă. Stupoare: era plin de frunze! Puzderie! Una lângă alta, parcă deșertate dinadins. Copilul s-a uitat pierdut la bogăția așternută în fața picioarelor lui și ce a făcut? A renunțat la toate frunzele adunate cu trudă, s-a aplecat și a ales doar una, celorlalte le-a întors spatele și a plecat.
Deci așa…
Înseamnă că din abundența frunzelor trebuie să învățăm cu dibăcie să păstrăm doar una, de ici-colo, de lângă un tufiș, de sub o bancă, de pe o cărare – doar una – altfel, celelalte vor devin neinteresante.

Cu frunzele rămase în plus nu prea știu ce e de făcut, dar simt că dacă aș ști viața mea ar fi mult mai simplă și mai liniștită. În niciun caz nu ar trebui arse fără să le mai vadă vreodată cineva.

unde e o risipire
nimic nu e precis
doar legea gravitației
dar nici aceea
când cade pe un gând