dorul îmi străpunge verdele adânc al tâmplei iar gândul zboară acolo unde nimeni nu îl așteaptă. doar aprilie îmi face același semn cu mâna cum că va veni ziua – un fel de bis la cel care a fost să fie. [23:20]
m-am născut într-o zi ploioasă de aprilie cu vânt și cu cerul gri, amenințător. mama îmi spunea că ziua aceea semăna cu o zi de noiembrie. în dimineața unei astfel de zile, cu o ploaie gri și cu cer întunecat eu îmi voi serba ziua de naștere. [23:40]
aprilie?! să îmi spui să mă uit în spate să văd dacă mi-au crescut aripi pentru că este timpul să zbor, sau măcar mersul pe pământ, drumul, să îmi spui dacă l-am deslușit mai bine – fără să mă mai împiedic atât de des și să-mi pot întâlni prietenii pe care i-am visat, să pot să trec străzile pe care le-am creat, să reușesc să mă trezesc în căsuța din câmpie în care m-am imaginat trăind într-o ordine perfectă, în absența unei dimensiuni de spațiu intim în care îmi găzduiesc săracele realități [23:58]
toate cele aflate în viață sunt o modificare patologică regresivă a totului, iar ceea ce există este o aproximație – ceva de aseară, ceva de prin preajmă, ceva dintâi apărut pe lume. măcar atât. măcar. [00:07]
doar viața separă leagănul de coșciug – un antract cu orchestră.
moartea separă cerul de pământ.
adevărul desparte oameni. presupunerea neverificată poate ucide.
am mai crescut în: slăbiciuni, în milioane de celule mute, în dezamăgiri, în dureri. în zadarnic aveam și eu visuri. credeam și eu în ceva. [00:28]
suflare lină. demon.[00:30]
până și sinele își spune: acum sunt altfel. [00:55]
[Jurnal – 25 aprilie, 2015]
”Interior with a Girl Reading”, (1903) Oil on canvas – by Carl Vilhelm Hølsoe (Danish, 1863-1935)
Miniatura lui aprilie 25, 2018
Și-am să mă pierd în ceață, ca un străin de toate, insulă umană detașată de visul oceanului, formă prelungită a nebuniei latente, navă încărcată inutil ce prea multă ființă și prea mult din tot restul.
Niciodată această culoare îngălbenindu-se ușor spre un alb fierbinte nu s-a așezat la fel pe peretele camerei mele de la răsărit, cu fereastra care se oferă tăcerii ce se naște într-o lumină tot mai intensă, nu a mai existat de atunci niciodată această oră, nici această lumină, nici această ființă care sunt eu – ceea ce voi fi mâine va fi altceva și ceea ce voi vedea eu mâine va fi văzut cu ochii plini de o nouă viziune de doruri necunoscute – încrucișându-mă cu o altă navă de-a lungul țărmului și-apoi să simt intens rătăcirea pentru tot și pentru toată lumea.
