,,În căutarea Armoniei” (2005)
,,Purtătorul de cuvinte” (2013)
de Ioan Gyuri Pascu
În loc de Prefață
Fiecare dintre noi se caută pe sine într-un mod cu totul personal. Dar, de multe ori, concluziile la care ajungem sunt asemănătoare. Ne trăim experiențele în cele mai diferite feluri cu putință, dar, adesea, lecțiile pe care le învățăm sunt foarte asemănătoare.
Am făcut această adunare de învățăminte trase de mine pe drumul anevoios al vieții pământești, căci le-am simțit folosul întru propria-mi creștere spirituală. M-am gândit apoi, că mulți alții și-ar putea regăsi propriile reflecții în aceste cuvinte, sporindu-și astfel curajul de a continua pe Cale.
,,În căutarea Armoniei” (2005)
Ilustrația grafică: Uca Maria Iov; Nicu Marcu; Alina Iulia Popescu
Editor: Daniela Pascu
Editura Cartea Daath, București
Coperta cărții ,,În căutarea Armoniei” (2005) de Ioan Gyuri Pascu – (my photo)
Prima dată mi-a atras atenția titlul: ,,În căutarea Armoniei, codexul căutărilor (re)găsite – articol pe care l-am găsit aici – ,,Colțul Cultural” – un Jurnal cu totul special. Al doilea post, de pe același blog, ,,Purtătorul de cuvinte, cel ce înduioșează”, cu a doua carte a aceluiași autor – Ioan Gyuri Pascu ,,Purtătorul de cuvinte” (2013), un titlu plin de mister (adâncit apoi în paginile cărții), m-a convins definitiv să cumpăr ambele cărți pentru a le citi.
,,Purtătorul de cuvinte” (2013)
Ilustrație: Alexandra Carmen Ene – Sonjaline’s Art
Editor: Daniela Marin
Editura Cartea Daath, București
Cartea are în cuprins trei capitole:
Album 1 – din gânduri și de spații
Album 2 – natură și familie
Album 3 – poezii cântate
Coperta frumos ilustrată în imitație de pânză – (my photo)
Ar fi trebui să scriu vreo câteva zile ca să reușesc să adun, chiar și într-o grozavă neorânduială, ceea ce mi-au spus aceste două cărți…
,,Plus și minus sunt doar locuri din care să te întorci în centrul cercului.”
Dacă vrei ca timpul să fie un punct, nu ai decât să te muți într-o lume făcută din trepte trasate cu acul compasului. Așa:
,,Adevăratul timp e un punct care se numește ”acum”, înțepat de o infinitate de drepte care se numesc alegeri în viață.”
Alegorii, frumoase construcții vizuale, în care tot ce se așterne este chiar acolo unde trebuie. Atunci când:
,,Îndrăgostirea apare și dispare. Iubirea este.”
,,Iubirea adevărată n-are nevoie de răspuns. Își este suficientă sieși.”
Asta cu iubirea adevărată sună foarte frumos. Dar e nevoie de mai mult de atât. Și asta înseamnă multe. Și nu iese întotdeauna. Pe când:
,,Adevărul este un puzzle ce cuprinde adevărurile fiecăruia.”
Dedal – abstract/acrilic/carton pânzat – (my painting)
Atelier
de Ioan Gyuri Pascu
Când scriu un cântec
pentru tine,
îmi pare că ieși din notele lui
ca o ploaie în culori
dansând Ritualul Armoniei al Contopirii.
Și cântecul meu te cuprinde.
E o performanță.
Închipuie-ți,
e ca și cum ai îmbrățișa
lumea fără contur a unei picturi impresioniste.
– ,,Purtătorul de cuvinte”, Album 1 – din gânduri și de spații
Luna trecută – acrilic/carton pânzat – (my painting)
Duminică la prânz
de Ioan Gyuri Pascu
În cafenea intră o fată frumoasă.
În mâna stângă ținea un trandafir galben.
Cu cea dreaptă, ține celularul la ureche:
,,Da, e ok aici… sunt numai eu…
Adică, mai e unu’, într-un colț…
Nu, se uită-n gol și bea cafea… și fumează… cred că-i depresiv.”
Poetul scoase atunci pixul
Și începu să scrie pe un șervețel:
,, În cafenea intră o fată frumoasă…”
– ,,Purtătorul de cuvinte – Album 1 – din gânduri și de spații”
… era bolnav poetul. Își aducea aminte de tot felul de întâmplări. A fost rău bolnav – nu era gripă – iar în farmacii nu se găsea nimic. Poetul s-a ridicat încet de pe scaunul de pe care veghea, părăsind cu pași rari cafeneaua. S-a întors câteva minute mai târziu cu o cană de lut ciobită, cu desenul șters de timp, o cana în care pusese un trandafir galben. Fuma cu răbdare. ,,Se uita în gol și bea cafea…” Așa a învățat să doarmă, să mănânce, să uite.
Nu e mult de-atunci.
Curg râuri din cer, râuri eterne pe sub ferestrele tăcerii. Și poetul s-a făcut una cu dânsul. Iată:
Doi în unu
de Ioan Gyuri Pascu
Când plouă,
norii-și plâng
bucuria de-a hrăni pământul
și neputința de a fi Cerul.
– ,,Purtătorul de cuvinte – Album 2 – natură și familie”
Într-un tablou – watercolor/carton – (my paiting)
Apoi, vede celălalt mal, visând că trăiește acolo, pe o altă Terră de lumină:
Balada bobului de om
de Ioan Gyuri Pascu
Sunt cerul pitit în flori
Și albul din ninsori
Nu am contur deloc
Sunt cântecul ud al ploii
Dar și scânteie iscată de foc
Sunt universul mic
Un infinit pitic
Nu am contur de loc
Plasmă nicicând aceeași
Copil al Luminii
Sunt și apă și foc
Sunt un bob divin
Și nul și gol și plin
Sunt o adiere fină
De lumină.
– ,,Purtătorul de cuvinte – Album 3 – poezii cântate”
Iar eu caut ceea ce de obicei nu am:
Te-am văzut într-un tablou, acum sunt sigură. Însă cum de-a putut să îmi vină ideea că te-am văzut înaintând spre mine, apoi trecând mai departe, în timp ce eu pășeam pe drumul meu și tu pe-al tău?
Fără să întorc capul, ți-am zărit chipul, mai departe și pentru totdeauna… Însângerez cuvintele și mă tot mir de zbor și de câtă plutire este totul.
Drumul – watercolor/carton – (my painting)
Sub feluritele învelișuri abstracte, sub susurul Luminii, sufletul unei flori:
Viață
de Ioan Gyuri Pascu
Dis de dimineață
floarea se trezește
soarbe Lumina
apoi, lasă albina
să se așeze și să ia.
Ce minunat poem al Luminii,
Viața!
Floarea, de la soare
Albina, de la floare.
– ,,Purtătorul de cuvinte – Album 2 – natură și familie”
În vreme ce încerc să scap de urma împovărătoare a așteptării, doar poetul îngăduie pentru încă vreo câteva minute:
Voi aștepta
de Ioan Gyuri Pascu
Până când trup nu voi mai fi
eu voi aștepta
Până când timpul va pieri
eu voi aștepta
Până peste efemer
eu voi aștepta
Până când totul va fi Cer
eu voi aștepta
Până-n amurgul clipelor
eu voi aștepta
Până vom fi din nou doar zbor
eu voi aștepta
Până vom fi doar respirând
eu voi aștepta
Până vom fi doar gând din gând
eu voi aștepta
Până vom fi roua plânsă-n zori
eu voi aștepta
Până vom fi iar cântec și culori
Eu voi aștepta
Iubirea mea!
– ,,Purtătorul de cuvinte – Album 3 – poezii cântate”
În relief – watercolor/carton – (my painting)
Doar inima unește În căutarea Armoniei, iar strigătul Purtătorului de cuvinte simte cum ,,în curând nu voi mai fi poet”. Regretul că nu s-a putut face una cu florile, întrebarea sfâșietoare adresată iubitei:
– De ce, draga mea,
Când ne privim cuprindem zarea?
sau atunci când:
Mii de păsări
În glas ne-nțeles cum îmi cuvântă.
Tata:
n-am apucat să ne spunem – unul altuia – ce ne doare.
Iar mama:
acuma stă și, mai mult, tace.
Gustul magiunului bunicii care l-a ajutat să poată conjuga verbele esențiale ale vieții la timpul inocent…
Ioan Gyuri Pascu explorează în inimă într-un mod absolut admirabil, scoate la lumină cu cea mai mare delicatețe interioarele Luminii, poleind fiecare creație cu trăiri de crisalidă:
Ce viață de trudă duce omida pentru a fi o clipă fluture!
Fluturele a sărutat floarea și-acum se odihnește, naște flori.
…mici luntrii care ne ajută să navigăm pe fluviile prezentului continuu, mici unelte care ne ajută să curățăm acolo unde îngâmfarea a devenit nocivă. Și multe alte lucruri pe care puțini mai îndrăznesc să le scoată în relief atât de gentil și de respectuos.
Miezul problemei
de Ioan Gyuri Pascu
Obsedat de un rost în viață
Poți rata chiar rostul vieții.
Vorba ceea:
În goana lui după aur,
Alchimistul a ratat peisaju’!
– ,,Purtătorul de cuvinte, Album 1 – din gânduri și de spații”
Cine deține supremația? Ce este evidența? A cum este evidența? A vieții, a sufletului, a materiei? Răspunsul pe care l-am aflat mi-a plăcut teribil de mult.
Și răspunsul acesta mi-a plăcut.
– Cum observi că un om a evoluat spiritual?
– Nu observi. Simți bucuria de a-i sta în preajmă.
– ,,În căutarea Armoniei” (2005) de Ioan Gyuri Pascu
ioangyuripascu.wordpress.com
