Fereastra cu povești indigo

_Noiembrie.jpg

my photo

în abur fin
pleacă ziua din corpul cerului.
e timpul să îmi rânduiesc poveștile cu ferestre-nchise
sub aceste drumuri, peste-acest vid.

în liniști destule mă tângui.
doar îngerii mișcă perdelele închise-n falduri,
acelora care scriu astfel de povești.

trăiam pe-o stradă mâncată de ceață la colțuri.

aburul va-ncepe curând să-nghețe noaptea în inima ei;
cândva, iarna ardea-n vălătuci buimaci cu miezul fierbinte.
dar iată, cana cu ceai, un desen ciobit, un penaj colorat, înmuiat
într-atâtea respirații albe cu buze crăpate –
sporind abisul larg al unei poezii.

aceasta-i fereastra mea cu povești indigo
de prea multă zare,
cu trotuare-arcuite de atingerea cuiva nevăzut –
un oaspete-mi pare.
aceasta-i fereastra-mpodobită cu păsări-amulete
ce țin priveliștile-ncovoiate rotund ale dimineților timpurii –
vitrine tânguitoare
ori spinările porților zvelte
ornate cu pești dulci și miros de pâini însingurate,
pe etajere…

nimicuri sparte, pietre, jucării.

ceru-n lăuntrul lui se face
un rest din altceva de ne-nțeles,
la lucrurile-acestea sumbre

care-s.

fereastra-ntunecată acum tace.

Anunțuri