despre mai multe

maci_acuarela_jurnal_noiembrie.jpg

Maci – acuarelă/carton – (my painting)


îmi place să fiu singură, înviind
departe cu memoria
urma acelei vieți pierdute.

soarele nu-i decât o stea de dimineață.
cel mai sălbatic sunet auzit face pădurea să tresalte,
urechea mea aude sunetul lor vag,
rădăcinile care ajung sub casă
de teama că vom fi adormiți,
pentru mâncare și somn.
albastrul predomină prin nisipul galben,
lumina soarelui are culoarea apei;
stăteam și priveam umbra din jurul meu,
și mă gândeam că sunt cea aleasă
de câte un prieten mort.

când am scris aceste rânduri, sau o mică parte din ele, locuiam singură în pădure, la mulți kilometri de civilizație, într-o casă construită chiar de mine pe țărmul unui lac.
și mi-am câștigat existența prin munca mâinilor mele.
și-am locuit acolo timp de trei ani și cinci luni.
în prezent, m-am întors la civilizație. aproape de apus.

involuntara-mi revoltă sfarmă spațiul unde fusese orașul,
în șuiere de muzici surde, culeg ierburi fragede de-argint –
lupte-ndelung trăite, mutate adânc pe fundul nesfârșitului
cu cele mai nepotrivite întrebări.

aud un sunet slab și distant,
dar măreț, impresionant, sub plămânul stâng.
deosebit de ce mai auzisem.

în șira spinării îmi simt bătăile de inimă,
cresc în intensitatea treptat
de parcă ar avea un sfârșit universal și memorabil,
cu aplauze și hohote de râs
de pe umerii goi ai copiilor.


YouTube


razele care se ivesc prin fotografie
nu vor mai fi amintite după ce fotografia va fi înlăturată.
în fond, și noi suntem o fotografie
subțiindu-ne zilnic între degete până când nu vom mai auzim nimic din noi.
n-am apucat și noi să facem o fotografie împreună,
cu cele mai bune calități ale naturii noastre…
cum sunt florile și fructele uscate, ce pot fi păstrate
alături de durere, ca-ntr-un cuib, în găoacea lor.

o apă curge în această direcție, printr-o vale în mijlocul pădurii.
mă bucur că am băut apă atât de mult timp.

și din același motiv pentru care prefer și muta câmpie cu cerul ei natural.

doar despre mai multe
și în altele
deslușesc bucăți de cer limpede și stins

ce-l scot din apă plasele.

Reclame

Lucian Blaga – d. 6 mai 1961

Lumina de ieri

photo —


Lucian_Blaga.jpgLumina de ieri

Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălțărilor altădată!

Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate și-nvinse.

Caut, nu știu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

Lucian Blaga


Post publicat și în Jurnalul S i c C o g i t o S i n e D i e – 2016

Peste aer

Peste aer,acrilic,carton panzat - Jurnal Noiembrie.jpg

Peste aer – acrilic/carton pânzat – my painting


aici
departe de toți
în freamătul fântânilor
o altă oră cade printre zăbrelele
unui vis matinal

trupul cu umbră-nveșmântat
și-a luat lumina din trupul lăsat
urmărind prin aer ultimele amintiri hai-hui

în liniștea ochilor
și-ntr-un apus de bronz tivit printre trestii
zorii umplu-acest gol bâjbâind
cu drumul
cu gândul
legănând copacii
pacea
cuvântul
clopotul ce tulbură inima
astupă fina urmă
de la picioarele cânturilor

dintr-o inimă într-alta
pe cărări verzi în umbre aprinse cu iriși
la malul cu arbori și fluvii
mă voi acoperi cu aer de nemărginire
și-am să adulmec cu mâinile pe piept
în căldura molatică
globurile cu muzici
ce-mi vor cânta în suflet domesticitul timp

cu gândul acesta
plec acum să mă așez
pe firul verde de iarbă cu marginile rotunjite
de o nesfârșită tihnă

într-un fel anume

câtă fericire