Miercuri, 10. Martie 2010. Timp 19:41.

Nu m-am schimbat

Dacă m-ar fi întrebat cineva vineri ce părere am: m-am schimbat mult în ultimii ani? Aș fi răspuns: sigur că da, foarte mult. Dacă m-ar fi întrebat cineva vineri ce părere am: m-am schimbat mult în ultimii 10 ani?  Aș fi răspuns la fel: sigur că da, foarte mult.

Recitind sâmbătă și astăzi însemnările pe care le-am scris cu ani în urmă, m-am umplut de duioșie și căldură. Și am înțeles: nu m-am schimbat. Ei da, anii. Dar eu, nu.

O fi bine?

O fi rău?

Stradala-watercolor-Jurnal-Noiembrie-my-painting-wp

Stradală – watercolor – (my painting)

Pentru că există, îmi permit să visez. Da, există și visez cu ochii deschiși, mari și nedumeriți de atâta bucurie. De azi înainte îmi permit să îmi fac și planuri pentru viață, îmi permit să fiu și neatentă pentru că dacă voi greși voi avea timp să îmi repar greșeala făcută, îmi voi permite să nu mai fiu morocănoasă, ci să-i iubesc pe toți din jurul meu, așa cum știu mai bine, adică sincer și cu bucurie nedisimulată.

Mă simt atât de ușoară, alerg odată cu norii de pe cerul senin, plutesc. Îmi doresc să vină odată primăvara asta, nu doar așa, calendaristic, ci cu soarele acela mare, galben-auriu, să-i zâmbesc, să-l salut scoțându-mi o pălărie invizibilă în semn de admirație, să alerg prin parc alături de tine, să ne privim chipurile în bălți și apoi să împroșcam cu piciorul apa, râzând. Păsările să nu mai fie mute iar ploaia să fie caldă, să ne cuprindem în brațe, să ne aruncăm în iarba verde, să te privesc în ochii tăi frumoși fără să mă întreb ce se petrece în spatele lor, să mă joc cu părul tău, cu genele tale, să desenez cu degetul pe chipul tău, fluturi cu aripi frumoase, să îți spun încetișor că mi-a fost de dor de tine, că mi-am frânt mâinile și sufletul în nenumărate zile când credeam că ai uitat de mine, apoi să îți cuprind din nou fața între palme și să nu îți spun nimic.

– Miercuri, 10. Martie 2010. Timp 19:41 – Păsările să nu mai fie mute iar ploaia să fie caldă

YouTube