doar – 𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞˚

perpendicular
dintr-un peisaj auditiv
năvălește lăuntricu-mprejur
gravitând solarele ceasuri
frunzișul înfrânt
își aplecă fruntea prăfuită
în palma agoniei
crude
contururile mijesc spre deslușire
se jupoaie
de timp
se nasc
se mor
slut
vuiește cerul tulbure și rece
pământul de trup se surpă bolnav
cad
greu
stelele
veștejind pădurile de-a rândul
cu umbrele-ntinse
în foșnet de file
în pântecul bolții cu mări infinite
voi citi maldăre de răvașe
întregii lumi din mine
și de care trupul nu-și mai aduce aminte