Evanescență

vestigiu-acryilic-jurnal-Noiembrie-wp.JPG

Vestigiu – acrylic – (my painting)

stau sub un eucalipt
de pe malul oceanului
și când începe vioara
de fiecare dată
mă pufnește plânsul
și-mi pare că și îngerul bate cu aripa
cu niște mișcări moi
foșnet de pene
invizibile
de teamă
să nu mă înec

și e atâta liniște
dincoace de culcușul meu de pământ
din obișnuință
îmi țes de probă plasa poveștilor incolore
n-am nimic altceva de făcut
nici sens
nici margini încurajatoare
nici umbre asemănătoare

și a început să plouă cu rouă
a dispărut vioara
ce aparținea atâtor întâmplări
atâtor strigăte de păsări
cine să judece
cine se teme
de propriul strigăt
agățat de neant
cutreier tăcerea
unduindu-mi trupul
tristețea
gândurile
umbra
pe razele ce vestesc zorile
pajiștile cu duioșia
sufletu-mi cu trecerea

Reclame

Marin Sorescu – d. 8 decembrie 1996, București

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj – d. 8 decembrie 1996, poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător.

Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate.

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

Marin Sorescu

Debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii ,,Singur printre poeți„. Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane.

În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ,,Poeme„, reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără ,,Tușiți” (1970), ,,Suflete, bun la toate” (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat ,,La lilieci” (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (,,Unde fugim de acasă?” – 1967, ,,Cirip-ciorap” – 1993).

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ,,Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele ,,Iona”, ,,Paracliserul” și ,,Matca”.

Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în ,,Există nervi”, teatrul istoric (în ,,A treia țeapă” și ,,Răceala”) sau comedii, precum ,,Vărul Shakespeare”, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

,,Iona” este o parabolă dramatică cu un singur personaj. A fost publicată pentru prima dată în revista ,,Luceafărul” (1968).

Michelangelo_jonah

Fresca Profetul Iona (1501) de Michelangelo (Vatican, Capela Sixtină) – wikipedia

[…] Poate că tocmai în momentul acesta și ea se gândește la mama ei. Dacă-ar trăi bunică-sa, și bunică-sa s-ar gândi acum tot la mama ei. Sunt coincidențe de-astea. Eu cred că există, în viața lumii, o clipă când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă… până se ajunge la o singură mamă, una imensă…

[…] dacă ar fi vreo sticlă goală pe-aici, aș scrie un bilețel, l-aș pune înăuntru și l-aș lansa pe mare.

– Mamă – aș scrie –, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată! Prima viață nu prea mi-a ieșit ea. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară…
Și dacă nu a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria numai din atâta și naște-mă mereu.

Ne scapă mereu câte ceva în viață, de aceea trebuie să ne naștem mereu. Soldaților le scapă, mai ales pacea; obișnuiți să doarmă în zgomot de tobe, de glasuri, la prima liniște deschid ochii, atât de larg îi deschid, că intră-n ei iarba și păsările, ca în craterele vulcanilor stinși. Somnambulilor le scapă nevăzută luna, și se trezesc în mormânt și umblă tiptil pe acoperișurile coșciugelor și se suie-n vârful unui fir de iarbă, care-i aruncă afară la gălbenușul ciudatei planete.

[…] Un sfert de viață îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri și praf. Totul curge așa de repede, și noi tot mai facem legături între subiect și predicat. Trebuie să-i dăm drumul vieții, așa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu țin. De când spun cuvinte fără șir, simt că-mi recuperez ani frumoși din viață.

– Fragmente din piesa de teatru ,,Iona” de Marin Sorescu

,,Iona”(piesă de teatru)
de Marin Sorescu
Interpretează: George Constantin
Regia artistică: Dan Puican
Data difuzării în premieră: 28 iulie 1992

YouTube