Insula de iarnă

acuarelă, Jurnal Noiembrie.jpg

Priveliște – tehnică mixtă – (my paiting)

la capătul cruntei scrutări,
din nesfârșitele doruri își ia înălțarea un înger
cu aripi desfăcute atât de ușor.

mă anin cu ochii de cer,
căci în visele mele pline cu lacuri,
prin luciul răsfrângerii lor
se-ntind în liniștea grea, în cercuri,
înfrățitele talere, șovăielnice ceasuri.

imaginea tainei rânduită-i de veacuri.
cântu-i de dor în suspin sprijinit.
chip lunecând din întinsa ei fire – mistuită cumplit –
cu veșmintele-i albe din două tărâmuri crescut.

nedreptatea crește din șira spinării.
creanga-ndoielii din pom trădător
dă crengii de salcie mândră-arcuire.
sunt oare copacii plini de îngeri în zbor?
încotro și de unde? copți prea devreme,
ori veștejiți prea curând,
dându-ne rodul rotund ce ne-aparține.

se tulbură calmul orelor grele
și peste tot ce-n suflet pătrunde.
iarna aceasta pe toate le-ascunde:
durerile nu ne-nspăimântă nici ele.

în mine și stele-aș putea să adun;
mi-e inima atât de adâncă,
îmi pare că sunt împrejur
pe insula iernii cu vastele-i spații
cu adâncul din inimă tăcut și obscur

blânde-adieri în vastele-i spații.

Anunțuri

Agora

Cât de iremediabil pierdută în sine însămi mă simt, de parcă aș dobândi un autentic sentiment al sinelui numai atunci când sunt insuportabil de nefericită. Și cum mă pot consola doar ascultându-i pe ceilalți, precum și cu forța ce-i guvernează pe aceștia și tot ce e în jurul lor. Și cum pot fi influențată, și cum pot fi mutată de colo-colo sau țintuită în mijlocul acestei piețe sau înveselită, sau încurajată, sau determinată să lupt, să făptuiesc sistematic. Și cât de reținută și inflexibilă sunt în sinea mea. De-abia dacă am ceva în comun cu mine însămi. De-abia dacă mai găsesc și eu un pic de liniște și aproape că mi se pare că-i prea multă – așa tăcută cum sunt – abandonată în puterea nopții, șezând în mijlocul acestei piețe ca într-un ungher interior care mă face să trăiesc o permanentă duminică a împăcării, fără a înceta și fără a destrăma totul.

YouTube

Jessie Burton – Miniaturista

Miniaturista - Jessie Burton - Jurnal Noiembrie.jpg

— my photo —

Miniaturista” – Jessie Burton
Editura RAO, 2015
Traducerea din limba engleză Andra-Elena Agafiței | (coperta cartonată și frumos ilustrată).

Romanul de debut al scriitoarei Jessie Burton, The Miniaturist”, s-a bucurat de un mare succes, fiind senzația Târgului de Carte de la Londra (2012). Cartea s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare și a fost tradus în 38 de țari.

Volumul este o reprezentare rafinată a societății olandeze din anii 1680, atunci când negoțul și banii aveau obligații morale în fața religiei. Frumos scris și foarte bine documentat, plin de suspans (are puțin din toate genurile: istorie, romance, roman polițist), romanul este o poveste despre dragoste și obsesie, trădare și răzbunare, tragism, aparență, adevăr și imprevizibil.

Este o carte care m-a absorbit cu totul. Dar, la un punct, instantaneul a respins măsura firească a timpului și a devenit indefinit. A devenit altceva, un sentiment pe care nici acum nu știu prea bine cum să-l analizez. Adică, pentru mine, s-a deschis o altă poartă spre sufletul meu – acolo unde dialogul direct cu mine însămi devine adeseori o caznă, încercând să netezesc asperitățile confuziilor, încercând să rotunjesc neînțelegerile căutărilor și ale nonconformismului. Doar dialogul direct cu mine are grijă de sufletul meu cugetător care îți dorește să și înțeleagă. Abia atunci sunt doar mie, fără să mă influențez singură, ci doar detașându-mă cât mai mult de reflecții și de ceea ce văd sau simt din exterior. Aceea sunt eu – ascunsă în ungherul unei încăperi, iar ceea ce simt atunci, privind în întuneric, devine instinct de apărare, rigid, limitat, dar curat și limpede.

Există și un nonconformism al conformismului? Așa cum există și persoane pe care nu le dorești, și care, la un moment dat, vor fi cu totul altele decât cele pe care nu le aștepți?

Da. Există.

În cele din urmă, mi-am amintit de un pasaj din carte, căruia, la momentul citirii, i-am acordat un plus de atenție:

Când ajungi să cunoști cu adevărat o persoană, (…), când vezi dincolo de gesturile frumoase, de zâmbete, când vezi furia și frica jalnică pe care o ascundem fiecare dintre noi – iertarea este totul. Toți simțim nevoia disperată de a fi iertați.

[pagina 93]

Dar pentru a ierta, nu ar trebui să simțim o aceeași nevoie disperată?

Ba da, ar trebui.

♦◊♦

Un Amsterdam literar construit cu rafinament de scriitoarea Jessie Burton.

the miniaturist

 Prima ediție (Marea Britanie) cu citat din S. J. Watson – Cover artist Katie Tooke, Andersen M Studio – sursa

♦◊♦

Într-o zi din toamna anului 1686, Nella Oortman, o tânără de 18 ani, pusă în situația unui mariaj de conveniență, bate la ușa unei case din cel mai bogat cartier al Amsterdamului. Venită de la țară ca să înceapă o viață nouă ca soție a lui Johannes Brandt, un negustor prosper, unul din cei mai bogați oameni ai societății din Amsterdam.

monogram letter B.jpgsursa

În pragul casei noului ei soț, Nella Oortman apucă și apoi lasă din mână ciocănelul în formă de delfin, jenată de lovitura surdă. Cu toate că este așteptată, nimeni nu vine. Ora fusese prestabilită și scrisorile pregătite, hârtia folosită de mama ei fiind atât de subțire în comparație cu pergamentul scump a lui Brandh. Nu, își spune ea, aceasta nu este cea mai bună întâmpinare, având în vedere amintirea ceremoniei de căsătorie din luna anterioară – fără ghirlande, fără cupă de logodnă, fără pat matrimonial. Nella își lasă micul cufăr și colivia păsării pe treaptă. Știe că mai târziu va trebui să înfrumusețeze această casă, atunci când va găsi la etaj o cameră, un birou.

[pagina 19]

Să te măriți forțată de circumstanțe și să nu ai un cuvânt de spus, să îți pui viața în mâinile unui bărbat necunoscut, să trăiești într-un patriarhat aproape agresiv; unde nici perspectivele nu par a fi din cele mai fericite, și cu toate acestea să reușești să nu te pierzi pe tine însuți. Aceasta este o adevărată luptă.

Fiind departe de casă și de protecția mamei, Nella își dorește să devină o soție bună, însă se confruntă cu secretele soțului și ale unei cumnate foarte autoritare, pe numele ei, Marin:

o femeie înaltă și slabă, îmbrăcată în haine de un negru profund, cu o bonetă apretată și călcată, de un alb imaculat. Nicio șuviță din părul ei nu iese în afară și aduce cu ea un iz vag și ciudat de nucșoară. Ochii ei sunt cenușii, iar figura serioasă.

[pagina 21]

În nesfârșita ei decență afișată, îi este cu adevărat frică de Dumnezeu sau de ea însăți? Ce minciuni ascunde în inima aceea a ei protejată cu grijă?

[pagina 197]

Cadoul de nuntă pentru mireasa lui in vârstă de 18 ani a fost o casă de păpuși. Johannes Brandt, în vârstă de 39 de ani, îi schimbă tinerei Nella absolut întreaga viziune asupra destinului său și a oamenilor care o înconjoară.

În mijlocul holului este un dulap – un obiect mai înalt decât Johannes cu aproape jumătate din înălțimea acestuia; un dulap imens care stă pe opt picioare curbate și solide, acoperite în față de două perdele din catifea de un galben-închis.

[pagina 54]

♦♦♦
Dollhouse of Petronella Ortman by Jacob Appel - painting-

The dollhouse – painted, oil on parchment mounted on canvas, (1710).
by Jacob Appel, (1680-1751) was a Dutch painter active in the 18th century.
Current location: Rijksmuseum Amsterdam – Rijksmuseum

♦♦♦

De ce ai făcut asta? spune Marin. Petronella nu are nevoie de așa ceva.
– Este pentru educația ei, răspunde Johannes.
– Pentru ce? (…) Educație? repetă zeflemitor Marin. Ce nevoie are Petronella de educație?
– Aș spune că are nevoie de foarte multă, spune Johannes.

”Nu, n-am nevoie, gândește Nella. Am optsprezece ani, nu opt.”
– Dar ce este, domnule? întreabă ea, încercând să-și ascundă supărarea.
În cele din urmă, Johannes întinde mâna spre perdele și, cu un gest extravagant, le trage într-o parte. Femeia rămâne cu respirația tăiată. I se dezvăluie interiorul cabinetului, împărțit în nouă secțiuni, unele cu tapet cu relief de aur, iar altele cu panouri din lemn.
– Este… casa asta? spune Nella.
– Este casa ta, o corectează mulțumit Johannes.

[pagina 55]

Nella se gândește la darul nepotrivit și se întristează. Se consideră prea mare pentru a primi un astfel de cadou.

(…) – era un monument al lipsei ei de putere, al feminității ei arestate. ,,Este casa ta”, îi spusese soțul ei – dar cine poate locui în camerele minuscule, în aceste nouă fundacuri? Ce fel de bărbat cumpără un cadou ca acesta, oricât de maiestoasă ar fi construcția, oricât de frumos lucrată?

[pagina 58]

Cumnata ei, Marin, îi oferă Nellei o carte: Lista lui Smit. Un registru al tuturor meșteșugarilor și al afacerilor din acel oraș, în ordine alfabetică.

– Și de ce aș avea nevoie de Lista lui Smit? întreabă Nella (…)
– Pentru a-ți decora casa.
– Care din ele, Marin?
– Dacă lași casa goală, vei transforma darul lui Johannes în ceva inutil. Trebuie să faci ceva cu el.
– Nu trebuie să fac nimic…
– Uite, se repede Marin, acestea sunt bilete la ordin cu semnătura și ștampila fratelui meu. Ea scoate un mănunchi de hârtii din carte agitându-le. Orice vânzător de la care cumperi poate duce biletul la primărie, pentru a fi schimbat. Tu trebuie doar să completezi suma și să semnezi. (…)
– Și ce va spune soțul meu despre acest lucru? (…)
– Nu-ți face griji. Fratele meu cunoaște pericolul inacțiunii.

[pagina 66]

Nellei îi atrage atenția un anunț de la litera M:

MINIATURIST
Cu reședința la simbolul soarelui, pe Kalverstaat
Din Bergen
Instruit de marele ceasornicar din Burges, Lucas Windelbreke
TOTUL ȘI NIMIC

Este singurul anunț pentru Miniaturist, iar Nellei îi place exprimarea concisă și inelul ciudat.

[pagina 67]

Nella scrie o scrisoare acestui miniaturist, în care îi solicită câteva piese pentru a ajuta la umplerea spațiilor casei.

Protagoniștii Nella, Johannes, Marin, Jack Philips (un tânăr deosebit de frumos și mai puțin în vârstă decât Nella – băiatul care livrează coletele cu piese), Cornelia (servitoarea), Otto (servitorul lui Johannes), devin personaje duble în poveste. Această idee a scriitoarei Jessie Burton te transpune într-un decor teatral, iar cititorul devine spectatorul atent și neliniștit de luptele lăuntrice ale personajelor.

Încă tulburată de imaginea lui Jack Philip din Bermondsey, Nella se urcă în patul ei imens și stă cu pachetul în poală. Voluminos, de lățimea unei farfurii, era învelit în hârtie netedă și legat cu un șiret. În jurul soarelui, cu litere mari, fusese scrisă o propoziție:

FIECARE FEMEIE ESTE ARHITECTUL
PROPRIEI SORȚI

[pagina 84]

Dar ceea ce primește Nella în pachet după comanda făcută este mai mult decât se aștepta. Din acest motiv, tulburată și îngrozită, pune punct colaborării cu miniaturistul scriindu-i în acest sens o scrisoare.

Ascunde piesele sub cuvertură și o cheamă pe Cornelia, dându-i scrisoarea sigilată, înainte de a se răzgândi. Recunoaște că acea probabilitate este destul de reală. Poate am omis ceva aici, gândește ea – o provocare, un scop ascuns în aceste piese surpriză, care nu va fi descoperit niciodată. Voi regreta? Nu, se corectează Nella. Este doar imaginația ta.
Cornelia citește adresa.
– Din nou meșteșugarul? întreabă ea. Acel cineva?
– Nu o deschide! ordonă Nella, iar servitoarea dă din cap, insistența din vocea tinerei stăpâne făcând-o pentru prima dată, să tacă.
Abia după ce Cornelia pleacă spre Kalverstraat, Nella își dă seama că nu returnase piesele nesolicitate miniaturistului. Le scoate de sub cuvertură una câte una și le pune în căsuță. Se potrivesc perfect în peisaj.

[pagina 88]

Micuțele piese oglindesc viața lor reală în moduri cu totul neașteptat: cu persoane și evenimente din viața de familiei, unele chiar înspăimântătoare. Piesele nu rămân întotdeauna așa cum au fost când le-au primit, ci ajung să transmită mesaje – unele prezic viitorul, altele reflectă temerile și preocupările proprietarilor, dezvăluie secrete, spun adevăruri sau relevă anumite greșeli. Apoi, piesele miniaturale încep să sosească la întâmplare (deși Nella și-a exprimat dorința de a înceta colaborarea cu artizanul) în pachete cu semnul soarelui marcat pe hârtie fină sau pânză, în care Nella mai găsește și câte un bilețel cu vreo explicație sau un motto ciudat și sfidător. Frica ei se amestecă cu revolta.

Miniaturista, casa și mobilierul acesteia creează un realism magic de-a lungul întregii povestiri. Nella este nerăbdătoare să afle despre secretele familiei Brandt și cine este această miniaturistă – acest personaj necunoscut care se află în spatele obiectelor și care pare să știe atât de multe despre viața lor. Darul lui Johannes o ajută pe Nella să străpungă lumea închisă a familiei Brandt. Dar, pe măsură ce-i descoperă secretele neobișnuite, începe să înțeleagă.

Într-o societate represivă în care doar bogăția era venerată, a fi diferit reprezinta o mare amenințare. Nici măcar un om la fel de bogat ca Johannes nu era în siguranță. Doar o singură persoană pare să vadă soarta care îi așteaptă, doar o singură persoană pare să vadă drumul destinului și cheia salvării sau a distrugerii, mâna invizibilă care fie le anticipează acțiunile, fie le prilejuiește.

Nella simte că doar miniaturista o poate face să înțeleagă misterul ființelor ce devin, printr-o căsnicie de conveniență, noua ei familie.

Nella îți ridică mâna în semiîntuneric, uitându-se la verigheta ei, la unghiile ca niște scoici rozalii. Poate că în Assendekft avea o singură piață, dar măcar oamenii de acolo ar asculta-o. Aici, ea este o păpușă, un vas în care ceilalți își varsă discursurile. Și nu s-a căsătorit cu un bărbat, ci cu o lume.

[pagina 109]

Imprevizibile răsturnări de situație în această poveste intrigantă și aspectele fanteziste ale romanului nu copleșesc bogata narațiunea istorică. Problemele din viața reală a personajelor care vorbesc despre religie, politică, economie sau orientarea sexuală, sunt explorate cu iscusință de autoare.

Casa miniaturală, primită cadou de nuntă de la soțul ei, devine refugiul Nellei – oglinda care o va ajuta să se înțeleagă pe sine, dar și pe cei din jur.

◊♦◊

The Miniaturist”, a fost desemnat Waterstone’s Book of the Year 2014, a primit National Book Award – New Writer of the Year & Book of the Year și a fost ecranizat de BBC One.

YouTube

Sezonul 1 Episodul 1 și 2

The Miniaturist (2017)

IMDb

Aici un interviu în care Jessie Burton vorbește despre Poppenhuis van Petronella Oortman iar aici un altul în care autoarea povestește despre cum a luat naștere magica povestea a romanului – ”The Miniaturist”.

Dolls_ house

Poppenhuis van Petronella Oortman, anoniem, ca. 1686 – ca. 1710 –  Courtesy: RIJKS Museum 

♦◊♦

Jessie Burton s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. About the Author. Jessie BurtonA fost încurajată din copilărie să citească, să meargă la bibliotecă și să scrie.

Mulțumiri Lindei și lui Edward, cunoscuți ca mama și tata. Pentru că mi-ați citit atunci când am fost copil, pentru că m-ați dus la bibliotecă și pentru că mi-ați cumpărat cărți. Pentru că m-ați întrebat ”De ce nu scrii o poveste?” când mă plictiseam la șase, doisprezece și douăzeci și șapte de ani. Pentru că ați fost întotdeauna alături de mine.

Și-a făcut studiile la Oxford University, unde a urmat cursuri de literatură engleză și limbă spaniolă, și la The Royal Central School of Speech and Drama din Londra. photo

În adolescență a jucat într-un serial BBC pentru adolescenți (”The Wild House”), fapt ce i-a deschis calea spre actorie și scenele londoneze.

A scris frecvent articole și eseuri pentru ”The Wall Street Journal”, ”The Independent”, ”Vogue”, ”Elle”, ”Lonely Planet Traveller” și ”The Spectator”.