Viața unui om – de Giuseppe Ungaretti

poezii-giuseppe-ungaretti-jurnal-noiembrie-wp

An apariție: 2009
Autor: Giuseppe Ungaretti
Categoria: Poezie
Editura: PARALELA 45
Antologie și traducere din limba italiană de Ilie Constantin
Nr. pagini: 232
(my photo)

Giuseppe Ungaretti(1888-1970), s-a născut în Africa, la Alexandria. A trăit acolo până la 23 de ani; în 1912 a plecat nu spre Italia (țara părinților săi toscani, atrași de Egipt, de construcția canalului de Suez), ci spre Paris, pentru studii la Sorbona.

Giuseppe Ungaretti este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori italieni ai secolului XX. Poet de factură modernistă, jurnalist, eseist și critic, s-a numărat printre exponenții mișcării literare novatoare numită ermetism.

Își publică o parte importantă a operei în perioada războiului, în timp ce era înrolat pe front. Numele i-a fost asociat cu direcții avangardiste precum futurismul sau dadaismul.

Ermetismul este o tendință în literatură, devenită curent literar, cu precădere după Primul Război Mondial, mai ales în poezie, caracterizată prin folosirea deliberată, uneori cu ostentație, a unui limbaj excesiv intelectualizat, obscur, dificil, criptic, adesea ininteligibil, considerat ermetic.

În poezie, ermetismul se manifestă ca o tendință de încifrare a comunicării lirice într-un spirit ezoteric. Simbolismul ocult, expresia sibilinică, transcenderea verbului prin investirea sa cu virtuți de magie contribuind toate la a da versului o notă de obscuritate enigmatică, definesc poezia ermetică într-un sens care o face să nu poată fi limitată la o singură epocă a istoriei literare.

Ermetismul califică tot ceea ce implică un înțeles ascuns ce poate fi revelat numai prin inițiere. În poezie, ermetismul se manifestă prin încifrarea discursului liric într-un spirit ezoteric. Un rol important în cristalizarea noțiunii de poezie ermetică l-au avut poeții francezi Stéphane Mallarmé și Paul Valéry.

Portrait_of_Stéphane_Mallarmé_(Manet).jpg

Portrait of Stéphane Mallarmé – (1878), Oil on canvas – Location: Musée d’Orsay, Paris – portret de Édouard Manet

Dadaismul este un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie.
Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității.

Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.

Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Marcel Iancu, pictor român, va scrie:

„Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creației pornind de la o tabula rasa. ”La Cabaret Voltaire”, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.”

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei ”Cabaret Voltaire” (Zürich, 1916).

dynamism_of_a_biker_(1913)_by_umberto_boccioni

by Umberto Boccioni, teoretician și principal exponent al artei futuristice în Italia – ,,Dinamismul unui ciclist”, 1913, Oil on canvas – sursa

Futurismul este o mișcare a modernismului artistic italian, celebrând noua eră a tehnologiei moderne.


După război, Ungaretti a rămas în capitala franceză, mai întâi a fost corespondent pentru ziarul ”Il Popolo d’Italia”, condus de Benito Mussolini, și mai târziu ca angajat la biroul de presă al ambasadei Italiei.

69-san-martino-del-carso.jpg

San Martino del Carso după trecerea frontului – sursa foto

61-san-martino-del-carso-cippo.jpg

Versuri ale poetului Giuseppe Ungaretti pe piatra memorială din San Martino del Carso – sursa foto

În 1919, colecția de versuri în limba franceză ”,La guerre – Une poésie” va fi tipărită la Paris, iar apoi inclusă în cea de-a doua colecție de ”Allegria di une wrecks”, publicată în Florența în același an.

Casa_sinistrata_Piave-1918.jpg

Casa sinistrata con una famosa scritta patriottica a Fagarè della Battaglia durante la ”Battaglia del solstizio” – sursa foto

San Martino del Carso

Din aste case
n-au mai rămas
decât
dărâmături de pietre.

Din câți
mi-au fost aproape
nici măcar atâta
nu mi-a rămas.

Dar din inimă
nici o cruce nu lipsește.

Mi-i inima
tărâmul cel mai sfârtecat.

A fost apropiat al regimului fascist, trecutul său constituind un subiect de aprinse dezbateri.

Amintire din Africa

Soarele răpește orașul

Nu se mai vede

Nici mormintele nu rezistă mult

Tânărul Ungaretti își regăsește originile peninsulare abia în anul 1915, când se înrolează în armata italiană, intrată în Primul Război Mondial. Nu va părăsi frontul, decât în 1918 – pentru a se transfera cu regimentul său în Franța.

Casa mea

Surprinsă
după atâta timp
de o dragoste

Credeam că o risipisem
prin lumeUngaretti_Giovane.jpg

Giuseppe Ungaretti în timpul serviciului militar – sursa foto

Soldați

Bosco di Courton – iulie 1918

Stăm ca
toamna
în arbori
frunzeleungaretti (1)

Giuseppe Ungaretti în tranșee – ,,un poeta in guerra” – sursa foto

Fluviile

Cotici 16 august 1916

Mă țin de acest copac mutilat
abandonat într-o dolină
ce are langoarea
unui circ
înainte sau după spectacol
și privesc
trecerea tihnită
a norilor pe cer

Azi dimineață m-am lungit
într-o urnă de apă
și ca o relicvă
m-am odihnit

Isonzo curgând
mă lustruia
ca pe-o stâncă de-a lui

Mi-am tras în sus
cele patru oase
și am plecat
ca un acrobat
peste apăungaretti

Giuseppe Ungaretti – sursa foto

Vagabond

Campo di Mailly – mai 1918

În nicio
parte
a pământului
nu mă pot afla acasă

În orice
nou
climat
întâlnit
mă regăsesc
tânjind
ca odinioară
mă obișnuisem deja
cu el

Și mă desprind de el mereu
străin

În 1920, poetul s-a întâlnit și s-a căsătorit cu Jeanne Dupoix, cu care a avut trei copii. În 1921, s-a mutat cu familia la Marino, în provincia Roma, și a contribuit la Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Statuie

1927

Tinerețe împietrită,
O statuie, o, statuie a abisului uman…

Marele tumult după atâta călătorie
Corodează o stâncă
Din vârful buzelor.

Strigăt

1928

La venirea serii
Mă odihneam în iarba monotonă,
Și-mi fu pe plac
Acea dorință fără sfârșit,
Tulbure și înaripat strigăt
Pe care și-l reține lumina când moare.

Începând din 1931, poetul a fost numit trimis special de ”La Gazzetta del Popolo”. Pleacă în Egipt, Corsica, în Țările de Jos și în sudul Italiei.

1932

Când s-a stins orice lumină
Și nu-mi văd decât gândurile,

O Evă îmi pune pe ochi
Pânza paradisurilor pierdute.

În 1936 , în timpul unei călătorii în Argentina, i s-a oferit catedra de literatură italiană la Universitatea din São Paulo din Brazilia, pe care Ungaretti a acceptat-o; apoi sa mutat cu întreaga familie în Brazilia, unde va rămâne până în anul 1942.

Dacă tu, frate

Dacă tu mi-ai reveni iar viu în întâmpinare,
Cu mâna întinsă,
Aș putea încă,
Într-un elan de uitare, să strâng,
Frate, mâna cuiva.

Dar din tine, din tine nu-mi mai dau ocolo
Decât vise, pâlpâiri,
Focurile fără foc ale trecutului.

Memoria nu developează decât imaginile
Și eu însumi mie însumi
Nu-mi mai sunt decât
Nimicitorul nimic al gândului.

,,Un mare poet poate avea și o fizionomie oarecare. Nu e cazul lui Ungaretti, de al cărui chip pătrat, surâzător și teribil de brăzdat, nu-mi puteam desprinde privirea, unica dată când am schimbat câteva vorbe – la Roma, în octombrie 1965. Fața lui Ungaretti fusese cioplită de natură într-un mod nespus de expresiv, ca și cum o ,,intenție artistică” din înalt îi adâncise trăsăturile.”

 – Ilie Constantin, București, noiembrie 2006

Giuseppe Ungaretti.jpg

Giuseppe Ungarettisursa foto

Sunt o făptură

Ca piatra aceasta
a Sfântului Mihail
atât de rece
atât de tare
atât de seacă
atât de refractară
atât de văduvită
de orice suflet

Ca piatra aceasta
îmi este plânsul meu
nevăzut

Moartea
se plătește
trăind

lighthouse-watercolor-jurnal-noiembrie-wp

Lighthouse – watercolor – (my painting)

Covor

Fiecare culoare se revarsă și se adaugă
la celelalte culori
Pentru a fi mai sigur dacă o privești.