15 Ianuarie, 2019 – Ziua Culturii Naționale și 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri că totuși să nu desnădăjduim.

– Geo Bogza

A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă. 

– Tudor Arghezi

Eminescu a făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub auspiciile geniului său, iar forma înfăptuită de el a limbii naționale să devină punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a veșmântului și cugetării românești.

– Titu Maiorescu

… fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci. 

– Tudor VianuEminescu_foto_rara.jpg

fotografie a lui Mihai Eminescusursa

Eram așa de fericit că îl văd. Mi se părea un om tânăr, frumos și blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la față, cu ochii duși, osteniți de gânduri, mustața tunsă puțin, gura mică și-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate și melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca și cum veneau de departe dintr-o lume necunoscută nouă.

Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre: o frunte înaltă și senină, niște ochi mari ─ la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare[…]

Așa l-am cunoscut atunci, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimic și nemulțumit întotdeauna de toate; aici de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nenorocită pentru om!

– Vlahuță – ,,Amintiri despre Eminescu”

El este Eminescu, poetul național al românilor

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884

Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884 – sursa foto

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Avea o bună educație filozofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filozofice ale epocii sale, de filozofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

Mihai Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Din 1866 și până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în București, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni și obiceiuri.

În 1867, s-a angajat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor și copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie și proză și să facă traduceri.

În 1968 începea proiectul de roman ,,Geniu Pustiu„.

Între 1869 și 1872 a fost student la Viena, mai precis ,,auditor extraordinar” la facultățile de filozofie și drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici și o va cunoaște pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicația Convorbiri literare.

Între anii 1872 și 1874 a fost student ,,extraordinar” la filozofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, iar Eminescu preda și logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la Curierul de lași, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură.

A frecventat cu regularitate ședințele Junimii, unde l-a introdus și pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacția ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iașiul și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-șef al publicației. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum ,,Scrisorile” și ,,Luceafărul„.

Mihai Eninescu-15ianurie2019-Jurnal-Noiembrie-wp.JPG

(my photo)

Pe 6 august 1879 a murit Ștefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la București, și-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunțat în anul următor.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

Mihai Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuță din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu.

În 17 iunie Mihai Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Bellu din București.

A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.
– Mihai Eminescu

Sonet I

Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într-un ceas gândești la viața toată.

Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i zloată
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri …
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

(1879, 1 octombrie)

by Mihai Olteanu.jpg

Artist: Mihai Olteanusursa

Floare albastră

– „Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămadeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile Asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!”

Astfel zise mititica,
Dulce netezându-mi părul.Flori – Sabin Nemes.jpg
Ah! ce spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– ,,Hai la codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă bolta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti 
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât. 

Pe cărarea-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?”

Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stau în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
………………………………..

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

,,Flori” – Sabin Nemeş – sursa

Albastrele – Stefan Luchian      -.jpg

,,Albăstrele” – (1908-1910) – acuarelă pe hârtie lipită pe carton, 38 × 32 cm, semnat stânga jos, cu brun, „Luchian”

Artist: Ştefan Luchian – (1868, Ştefăneşti/ Botoșani – 1916, Bucureşti) – sursa

Albăstrele – by Constantin Piliuta.jpg

,,Albăstrele” – (1983), ulei pe pânză, 73 × 73 cm, semnat și datat dreapta jos, cu negru, „C. Piliuţă, (19)83”
Artist: Constantin Piliuţă (Romanian, 1929, Botoşani – 2003, Bucureşti) – sursa

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale, 
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, 
Apele plâng, clar izvorând în fântâne; 
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfânta şi clară, 
Ochii tai mari caută-n frunza cea rară, 
Stelele nasc umezi pe bolta senină, 
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, 
Streşine vechi casele-n lună ridică, 
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, 
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare 
Vin de la câmp; toaca răsuna mai tare, 
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, 
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuteşte; 
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte: 
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, 
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul                         
Şi surâzând vom adormi sub înaltul, 
Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată, 
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?   

(1885, 1 iulie)

nicolae-grigorescu-peisaj-la-marginea-padurii.jpg

,,Peisaj la marginea pădurii” – Artist: Nicolae Grigorescu sursa

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor: 
În liniştea serii 
Să mă lăsaţi să mor 
La marginea mării; 
Să-mi fie somnul lin 
Şi codrul aproape, 
Pe-ntinsele ape 
Să am un cer senin. 
Nu-mi trebuie flamuri, 
Nu voi sicriu bogat, 
Ci-mi împletiţi un pat 
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea  
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea 
Frunzişului veşted. 
Pe când cu zgomot cad 
Izvoarele-ntr-una, 
Alunece luna 
Prin vârfuri lungi de brad. 
Pătrunză talanga 
Al serii rece vânt, 
Deasupra-mi teiul sfânt 
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag 
De-atunci înainte, 
M-or troieni cu drag 
Aduceri aminte. 
Luceferi, ce răsar 
Din umbra de cetini, 
Fiindu-mi prieteni, 
O să-mi zâmbească iar. 
Va geme de patemi 
Al marii aspru cânt… 
Ci eu voi fi pământ 
În singurătate-mi.

(1883, decembrie)

Nicolae_Grigorescu_061.jpg

,,Luminiş” este o pictură realizată de artistul român Nicolae Grigorescu în anul 1896. Lucrarea aparține astăzi Muzeului Național de Artă al României – sursa

Mormântul lui Mihai Eminescu, Cimitirul Bellu, Bucureşti

Această formă a mormântului lui Mihai Eminescu a existat până în anul 1961, când a încetat din viață scriitorul Mihail Sadoveanu. Pentru a se face loc pentru mormântul scriitorului s-a demolat soclul de beton și grilajul de fier forjat de pe mormântul lui Mihai Eminescu, diminuând semnificativ frumusețea monumentului poetului. Între cele două morminte există un spațiu foarte redus. În schimb, s-a montat pe soclul de piatră al poetului o cruce de beton, așa cum se cuvine unui bun creștin și apărător al credinței și bisericii strămoșești, cum a fost Mihai Eminescu.În 16 noiembrie 1892, s-a montat pe soclul de piatră o placă de metal inscripționată cu versurile poetului:

Reverse dulci scântei
Atotștiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Să-și scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or troieni cu drag.

astăzi se împlinesc 129 de ani de la moartea lui mihai eminescu

La Memorialul Ipotești din județul Botoșani se vor desfășura, astăzi, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 129 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.

În Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ipotești se va săvârși slujba parastasului, urmând ca mai apoi să se depună jerbe la bustul poetului Mihai Eminescu.

Cu acest prilej, va fi deschisă spre vizitare bisericuța familiei Eminovici.

Pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu Ortodox, pelerini eminescieni din București și din provincie vor păstra momente de reculegere la mormântul Poetului Nepereche.

Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită în acest an şi de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, printr-o serie de evenimente ce vor avea loc în filiale.

Astfel, la Biblioteca Dimitrie Cantemir, marţi, de la ora 18,00, va fi recitalul ,,Din valurile vremii”, susţinut de actorii Ionuţ Kivu şi Irina Ungureanu și grupul coral Pro Contemporania.

În aceeași zi, cei care vor să cunoască mai multe despre opera marelui poet Mihai Eminescu sunt aşteptaţi la Bibliotecile Nicolae Labiş, Gheorghe Şincai, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi George Topîrceanu la expoziţii de carte ce conţin materiale din şi despre opera poetului naţional.

Biblioteca Mihai Eminescu marchează 15 ianuarie printr-un club de lectură, în cadrul căruia copiii se vor putea familiariza cu cele mai frumoase poezii eminesciene.

La Biblioteca Vasile Alecsandri, poetul național va fi aniversat printr-un atelier dedicat celor mici, ce va îmbina literatura cu activitatea practică.

Nume de excepție ale picturii românești se reunesc pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în expoziția ,,Pictori români în Franța„, al cărei vernisaj va avea loc în Sala Mare a Institutului Cultural Român (ICR) cu începere de la ora 18,00. Deschiderea expoziției se va face în prezența ambasadorului Franței în România, Michele Ramis, a conducerii ICR şi a unora dintre artiștii expozanți.

Un concert de muzică clasică dedicat Zilei Culturii Naționale va avea loc, între orele 18,00 – 19.00, în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Concertul, susținut de Corul Canticum, condus de Răzvan Rados, va aduce un omagiu muzical poetului național Mihai Eminescu la 169 de ani de la nașterea acestuia, dar și creațiilor românești consacrate.

Ca în fiecare an, și Uniunea Scriitorilor din România (USR) va marca ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naționale – printr-o suită de activități și proiecte, majoritatea desfășurate în țară.

Pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu Ortodox, pelerini eminescieni din București și din provincie vor păstra momente de reculegere la mormântul Poetului Nepereche.

 Mihai Eminescu – în 1869, la vârsta de 19 ani, Eminescu a plecat la studii la Viena, acolo unde avea să o cunoască și pe Veronica.
Veronica Micle– la 21 de ani, când îl întâlnește pe Eminul ei iubit, asa cum îl alinta pe marele poet.

Din corespondența lui Mihai Eminescu

Iubită femeie,

Din toate scrisorile tale aproape respiră nemulțumirea, în toate observ, pe de-o parte, imputări de infidelitate, de cari nu sunt capabil; din toate, prezumțiunea că aș putea veni la Iași, că aș putea să fiu cu tine împreună și că singura piedică e că nu voi.

Bolnav; neavând nici o poziție socială sigură prin care să-ți pot pregăti un trai modest și poate fericit alături cu mine; sărac, precum știi că sunt, și având pururea grija zilei de mâne, tu crezi că cu aș putea fi atât de nelegiuit să pot veni lângă tine și să nu vreau să viu; crezi că, în starea în care mă aflu, îmi abate a-ți face infidelități, mă crezi în sfârșit de-o sută de ori mai mizerabil de cum sunt în stare a fi.

În momentele în cari-mi simt nefericirea și slăbiciunea de caracter, în momentele în cari văd că nu sunt bun de nimic în lumea aceasta și că în zadar trăiesc, atunci când sunt descurajat și sătul de viață, te-am rugat, femeie dulce și fermecătoare, să ierți că am îndrăznit a te iubi, să ierți c-am aruncat această umbră de mizerie asupra vieții tale, care, după caracterul tău, trebuia să fie veselă și luminoasă. Eu nu tăgăduiesc că am făcut o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o espiez. Nu tăgăduiesc că, făgăduindu-ți lucruri ce nu le-am ținut, pentru că n-am fost în stare a le ținea, n-am comis cel mai mare păcat față cu singura ființă în lume care mie, neiubit de nimeni și antipatic tuturor muritorilor, mi-a dăruit o rază de fericire ce n-o merit. Toate acestea nu le tăgăduiesc, toate acestea le-am mărturisit ție și te-am rugat să mă ierți.

Prețuiesc pe de-altă parte sacrificiile cari mi le-ai făcut. Dar azi tu-mi spui că te-ai săturat de-a mai aștepta, că vrei să mergi la Viena, că ești tânără și viața ți-e deschisă, cu-n cuvânt îmi faci din nou tabloul unei vieți pe care eu n-o înțeleg. Eu nu mă opun fericirii tale; dacă crezi că un alt mod de viață ar fi mai bun pentru tine, dacă în sfârșit mă poți uita, uită-mă. Eu din parte-mi te asigur de un lucru. Eu nu te voi uita niciodată. Tu ai fost și ești viața mea, cu tine s-a-nceput și s-a-ncheiat, și dacă nu trăiesc pentru a gândi măcar la tine, nu am la ce trăi. Dar nu te amăgesc cu asta. Nu văd nici o perspectivă deocamdată de-a trăi împreună, pentru că nu mi s-a oferit pân-acum nimic în Iași cu care-aș putea duce o viață convenabilă cu tine, și în mizerie nu voi să trăiești. Un lucru crede-l: Nu voi iubi niciodată o altă femeie și tu rămâi în mintea și sufletul meu ceea ce ai fost totdeuna: visul de aur al vieței mele – singura mea aspirație, și viața cu tine — singura mea speranță. De-aceea nu-mi face imputări nedrepte.

Oricând, oriunde s-ar ivi putința de-a fi unul al altuia pentru totdeuna, voi primi-o cu plăcere; oricând va fi culmea fericirii mele de-a fi împreună. Dar ce vrei să fac în contra imposibilității materiale ? Nu pot face nimic și mă lupt în contra ei zadarnic și fără chip de-a o putea învinge. În această luptă, simț, se mistuie viața mea și chiar puținul talent ce mi l-a îngăduit natura. Se mistuie, și poate fără nici un rezultat.

Te sărut cu dulce, femeia mea iubită și dragă, și dacă, după toate cele zise, tot poți să mă mai iubești, iubește-mă, dacă nu, dă-mă uitării, dar nu crede că vreodată te va uita sau va înceta a te iubi,

Emin

sursa

semnatura-lui-Mihai-Eminescu.png

Semnătura lui Mihai Eminescu

YouTube