Din visul fix și etern

Sunshine-watercolor-painting-jurnal-noiembrie.jpg

Sunshine – Watercolor Painting – (my painting)


Înțelesurile mele sunt doar un epitaf, mult prea scurt, despre viața pe care o zac la întâmplare. Adesea îmi sculptez în mormânt vacarmul războaielor personale cu frumoase motive ornamentale, frumoase culori pe dinăuntru, muzici pe dinafară.

Portalul izolării mele dă spre infinit; dar nu am intenția să-i pășesc pragul, poate doar în vis; va rămâne permanent deschis zădărniciei și întotdeauna de plumb.

Pășesc alene cu mersul de o sonoritate casantă, trezesc, atunci când mă plimb printre tufișurile de sunet, culori și muzici, aleile care duc spre cele mai inocente ziduri.  Desfrunzesc apoteoze în grădina fastului meu interior: arbori plantați în cerc, umbrare din viță de vie, piscuri de stânci impecabile, fântâni solemne, poduri în fire de argint, ferestre-caleidoscop, răsărituri fatidice, gesturi imaginare și în depărtare zvonuri de pași.

Am clădit imperii pe țărmul tăcerilor mele. În bătăliile mele imposibile, cu senzațiile mele nebune și exacte, foșnind de păduri și de murmurul apelor obscure și neutre; vacarmului războaielor mele, ființa mea al cărei chip în zadar îl caut – atât de subtil este destinul meu de a tăcea. Sunt cel mai dificil tribut cu care plătesc materiei, iar singurul privilegiul de a viețui cuvântului este acest spațiu de pe urmă. Aici. Și iată de ce ideea pe care mi-o fac despre mine însămi le poate părea multora eronată. Într-un anumit fel, așa și este. Doar eu știu cum să mă aleg din mine fără gust, să mă compun tânguitoare în gesturi vagi, să mă realcătuiesc într-o meditație maladivă… Îndestulată mă țin departe de mine, mă întorc forfotind în toate chipurile, până când obțin o imagine despre ceea ce sunt nefiind.

Acesta este locul unde se întâmplă să las de izbeliște tot ce n-am fost. Și-am să tot merg, am să tot merg de nebună și umilă, de-a lungul acestor brazde de pământ, până când îmi voi rămâne străină, imponderabilă și efemeră.

Reclame