Gustave Flaubert

Gustave Flaubert - Educatia sentimentala - Jurnal Noiembrie.jpg

– my photo –

,,Când eram copil, visam să citesc >>Educația sentimentală<< în întregime, cu voce tare, bineînțeles în franceză, într-o sală imensă, plină de oameni, iar pereții să răsune de ecoul cuvintelor mele…” – își amintește Franz Kafka într-una din scrisorile sale către Felice.

Așa am ajuns să citesc Gustave Flaubert: pornind de la dorința lui Franz Kafka.


,,Educația sentimentală

Povestea unui tânăr

O oscilație între romantism și realism

Este un roman ce dezbate tema iluziilor pierdute în viață; povestea pasiunii lui Frédéric Moreau pentru soția mai în vârstă a unui om de afaceri; pare un joc stupid al sorții în care nimeni nu catadicsește să se enerveze, dar nici să se declare mulțumit. Frédéric Moreau își cântărește ambițiile și își creează personalitatea însoțit în permanență de dorința de a avea o singură femeie. În căutarea unor idealuri lipsite de valoare, iremediabil superficial în dorințele sale, Frédéric își petrece treizeci de ani din viață irosindu-și sufletul, părăsindu-l în fiecare secundă pe omul care putea să fie, părăsindu-se pe sine. Incapabil să se mulțumească cu lucruri obținute prea ușor, acesta se află mereu în căutarea de noi aventuri doar pentru a-și cultiva amorurile searbede ce-i mănâncă timpul și banii, de idealuri greu sau imposibil de atins (femeia inaccesibilă), dedicându-și timpul unei curse nesfârșite la capătul căreia devine evident faptul ca totul este efemer, și astfel, în finalul cărții și spre finalul existenței, va constata că el, care visase tot timpul dragostea, de fapt își ratase viața, dând vina pe hazard, pe împrejurări, pe epoca în care se născuse.

Soțul nu-l vede pe Frédéric ca pe un rival, și nici nu are de ce. Soția e femeia perfectă, soțul e burghezul adevărat, lipsit de scrupule. Dar iubirea romantică rareori învinge. Învinge impuritatea vieții, în lupta cu o inocență ce se risipește, încet, ca o ceață.

În preaplinul ignoranței, personajele învață sentimentele cum ai învăța o lecție la școală, ceea ce este, în definitiv, este foarte contemporan, dacă stai bine să te gândești. Un roman bizar despre vise: nimeni nu iubește pe nimeni dar toți se pretind îndrăgostiți de o subtilitate care pe alocuri taie până la sânge, fără să poți spune de unde curge.

Dragostea pentru Madame Arnoux, sau mai degrabă obsesia pe care aceasta, prin indiferență, reușește să o inculce în mintea lui Frédéric, determină o perpetuă ambiție de a transcende limitele existenței umane și sociale. A respinge motivele acestuia ca fiind nedemne, ar însemna să respingem istoria. Pentru că, în final, orice formă ar lua, pasiunea este motorul tuturor acțiunilor umane, fie ele superficiale sau mărețe.

,,Educația sentimentală” (1869), este un roman al ratării și arivismului într-o lume dominată de mediocritatea burgheză, cu detestabilele ei năzuințe spre tihnă, confort și plăceri adulterine, în general spre o viață meschină și călduță, o carte despre capcane, despre orbire și uitare de sine, despre cursa permanentă împotriva propriei persoane.

Gustave Flaubert, îmbibat încă din adolescență cu silă profundă față de odioasa lume burgheză, se răzbună pe ea la un înalt nivel artistic, prin ulterioara includere în fluxul romanului a cuceritorului intermezzo cu luptele de stradă din timpul revoluției de la 1848, prin care îi pune pe jăratic pe burghezi și le tulbură existența cenușie.

,,Educația sentimentală” a lui Flaubert, ultima carte publicată în timpul vieții acestuia, reprezintă o cronică a unei vieți care se formează pe fondul pasiunii pentru o femeie, cât și o cronică a unui timp trecut în care destine întregi erau schimbate de către evenimentele sociale. Acțiunea are loc în Franța iar timpul în care se petrece coincide cu Revoluția de la 1848 și instaurarea celui de-al Doilea Imperiu, însoțită de motto-ul care stă și astăzi fixat ca o stampilă permanentă în mințile francezilor: ”Liberté, égalité, fraternité.”

Ca orice roman realist, și acesta începe prozaic:

,,La 15 septembrie 1840, către orele șase de dimineață, La Ville-de-Montereau, gata de plecare, scotea vârtejuri groase de fum în fața cheiului Saint-Bernard…” plasează acțiunea. ”Un tânăr de optsprezece ani, care avea părul lung și ținea un album sub braț, stătea neclintit lângă cârmă. Privea prin ceață clopotnițe, clădiri ale căror nume nu le cunoștea, apoi îmbrățișa cu o ultimă privire insula Saint-Louis, La Cité, Notre-Dame…” introduce protagonistul: Frédéric Moreau. Nu mult mai încolo, apare Ea: ”Fu ca o apariție. Ea era așezată în mijlocul băncii, singură de tot, sau cel puțin el nu desluși pe nimeni, uluit de privirea ochilor ei. Când trecu el, ea ridică fruntea; el își strânse umerii fără dă vrea. După ce se așeză ceva mai departe pe aceeași latură o privi…”

 L'Education sentimentale (1973) - secvență din film -

 ”L’Education sentimentale” (1973) – secvență din film – sursa


Lucrurile sunt atât de bine înlănțuite, totul e atât de transparent, încât romanul pare hiper-realist: convenția și adevărul se îngemănează, ca și cum niciodată nimic nu le-ar fi depășit.

Și totuși, romantismul nu mai e în putere, iar lumea în care și pe care o scrie Flaubert pare să se clatine, în felul acesta, ea își dezvăluie dedesubturile și se descoperă extrem de fragilă. Fiind o lume vie, poate oricând să moară.

,,Educația sentimentală” e un roman realist alcătuit după convențiile realismului, dar unul care își dă seama că realismul este convenție și eșuează, deci, în a fi real. Pentru că tot ce se întâmplă în ,,Educația sentimentală” nu duce la nimic. Realitatea nu ascultă de legile mecanicii, iar logica după care funcționează ,,Educația sentimentală” nu e una a surprizei – a șocului, a senzaționalului, a incredibilului – ci a unei dimensiuni obișnuite. Ceea ce ține e doar așteptarea. Așteptarea este cea care ne afectează, doar ea bruiază faptele cu mușcătura conștiinței personajelor care simt. Și nu-i vorba neapărat de iubire, ci de ceea ce poate face pasiunea din noi și mai ales din lumea în care trăim. Subtilitatea atinge pe alocuri finețuri neegalate: scena în care Frédéric cumpără un bilet de teatru ”din dezamăgire” definește aceeași delăsare ce revine și devine un fals ce se dorește a fi un semn de noblețe…

,,Educația sentimentală” este o idee sensibilă, o idee care mărturisește despre un adevăr care nu poate fi atins fiind artificial… artificial de autentic.


Gustave Flaubert s-a născut la 12 decembrie 1821, la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. Acesta, Achille-Cléophas Flaubert, fiu de veterinar din Nongent-sur-Seine, a făcut studii strălucite de medicină la Paris și a fost numit mai întâi asistent-chirurg, apoi chirurg-șef la spitalul mai sus amintit, unde își avea, de altfel, și domiciliul.

Street in Rouen 1884_.jpg

Paul Gauguin – ”La calle Jouvenet en Rouen”, (1884), Oil on canvas. ©Carmen Thyssen-Bornemisza Collection on loan at the Museo Nacional Thyssen-Bornemisza


Energic, perseverent, cu un ascuțit simț al datoriei, celebru ca practician, el a format o școală de tineri chirurgi, care i-au purtat venerație și recunoștință. În 1854 a fost învinuit de ateism, dar achitat, recunoscându-i-se mai înainte de toate valoarea excepțională de om și medic.

Trăsături ale tatălui lui Flaubert se recunosc în portretul doctorului Larivière din ,,Doamna Bovary”.

Laborios, rafinat, estet, Flaubert va deveni unul dintre cei mai mari romancieri francezi din secolul al XIX-lea și una dintre valorile necontestate ale literaturii universale.

Sănătatea șubredă, dar și sensibilitatea sa aparte l-au făcut să renunțe la o cariera juridică pentru a se consacra vocației artistice.

gustave-flaubert-1821-1880-french-mary-evans-picture-library.jpg

Print. Gustave Flaubert, drawing – by Mary Evans Picture – Fine Art America


Photo – Gustave Flaubert – portrait of the French writer at the age of ten. 12 December 1821 – 8 May 1880.Young Gustave Flaubert, 1831

Mama scriitorului, Anne-Justine-Caroline Fleuriot, de origine pur normandă, fiică de medic, orfană de timpuriu, a îmbrățișat de la început concepțiile soțului ei și a rămas toată ființa cea mai apropiată de Gustave.

Achille Flaubert, fratele mai vârstnic cu nouă ani al lui Gustave, l-a urmat în carieră pe tatăl său, dar nu s-a ridicat la înălțimea acestuia. Relațiile dintre cei doi frați au fost destul de reci.

Caroline Flaubert, sora mult îndrăgită de Gustave, mai tânără decât el cu trei ani, s-a măritat în 1845 cu Émile Homard; moartea ei, survenită la nașterea unei fetițe, care va fi crescută de Gustave și de doamna Flaubert, a fost una dintre cele mai adânci dureri încercate de scriitor.

Atmosfera sumbră a spitalului unde își petrece copilăria, neliniștile tatălui hărțuit de responsabilitate și doborât de trudă, disecțiile la care asistă mai mult în secret, toate acestea își vor spune cuvântul în cristalizarea unui caracter înclinat spre pesimism și melancolie, dar vor imprima duritate, migală și exactitate viitoarei munci scriitoricești.

Flaubert a început să scrie povestiri romantice încă de la vârsta de șaisprezece ani, iar la nouă ani deja improviza piese de teatru.

1832. În luna februarie, Gustave intră la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă amintire pentru o anume educație romantică, desuetă, care împingea mulți elevi la viciu și adesea la sinucidere.

Supraîncărcarea volumului de materii predate, învățarea mecanică îl dezgustă pe adolescent, care reface trăirile de atunci în pateticile pagini ale „Mémoires d’un fou”:

,,Mă mai văd așezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de viitor […] în timp ce pedagogul râdea de versurile mele latinești, iar colegii mă priveau batjocoritor.”

rouen

by CAMILLE PISSARRO (1830-1903) – ”Rue du Gros-Horloge à Rouen” – etching with drypoint, on Van Gelder laid paper, 1883-84, signed in pencil. – sursa


Familia lui era însă decisă să-l facă avocat, iar Flaubert și-a petrecut un an la Universitatea din Paris, unde și-a neglijat studiile, astfel că a căzut la examene. O depresie l-a adus înapoi la moșia familiei din Croisset, în apropiere de Rouen.

Du côté de la réalité

En 1844, le père de Flaubert décide de quitter leur demeure de Déville-lès-Rouen, pour aller vivre à Croisset, avec sa famille. Située au bord de la Seine, c’est une ancienne propriété des Moines. Maupassant a évoqué avec admiration cette maison dans un article de Gil Blas, en novembre 1890:

”Toute blanche, datant du XVIIe siècle, séparée de la Seine par un gazon et par un chemin de halage, elle regardait la magnifique vallée normande qui va de Rouen au port du Havre. Les grands navires, remorqués lentement vers la ville et vus des fenêtres du cabinet de travail de Flaubert, semblaient passer dans le jardin.”

Résidence secondaire pour la famille qui passe ses hivers à Rouen, Flaubert, qui a abandonné ses études de droit à Paris, y viendra d’abord y passer l’été:

”Je reste donc seul avec mon père et ma mère, à Croisset l’été, dans ma chambre à Rouen l’hiver ; dans ma chambre ! Seulement, à Croisset, j’ai mon canot et le jardin, et puis je suis plus loin des Rouennais qui, quelque peu que je les fréquente, me pèsent aux épaules d’une façon dont les compatriotes sont seuls capables. Je vais donc me remettre, comme par le passé, à lire, à écrire, à rêvasser, à fumer.”

”Lettre à Ernest Chevalier du 15 juin 1845” – ”Correspondance”, Paris, Gallimard, ”Bibliothèque de la Pléiade”, 1973, t. I, p. 238.

sursa

Flaubert dans la ville - Université de Rouen

Propriété de Croisset, imaginée par Thomsen, 1937.
Pavillon de Croisset. Photo: Service audiovisuel, Faculté des Lettres, Université de Rouen


1846. După moartea tatălui său a locuit cu mama și nepoata sa tot restul vieții, dedicându-se exclusiv scrisului.

Maison de Croisset, d'après un croquis d'Albert Rémond (1849-1937), habitant de Canteleu..jpg

Maison de Croisset, d’après un croquis d’Albert Rémond (1849-1937), habitant de Canteleu.
Il réalisa une maquette de la maison, aujourd’hui introuvable (Roger Parment, ”Paris-Normandie”, 13-14 septembre 1947) – sursa


1857. Publică romanul „Madame Bovary„, opera capitală pentru literatura secolului XIX.

Rare first edition, first issue in book form of Flaubert’s literary masterpiece, “the definitive model of the novel” (Émile Zola) and the work that “ushered the age of realism into modern European literature.” – sursa

„În Doamna Bovary nu e nimic adevarat. E o poveste inventata pe de-a-ntregul; nu am pus în ea nimic din sentimentele mele sau din existenta mea. Iluzia (dacă există vreuna) vine, dimpotrivă, din impersonalitatea operei. Este unul din principiile mele, fără de care nu poți scrie. Artistul trebuie să fie în opera lui ca Dumnezeu în creație, invizibil și atotputernic; să-l simți peste tot, dar să nu-l vezi.”

Gustave Flaubert, ,,Scrisoare către Domnișoara Leroyer de Chantepie”, 18 martie 1857


Leandre - Madame Bovary

llustration by Charles Léandre ”Madame Bovary”, (1931) – engraved by Eugène Decisy (fr). (Illustration without text on page 322: Emma as a transvestite at the ball) – sursa


Madame Bovary” (1857) este o carte provocatoare, caustică, de o ironie fără drept de apel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Povestea relatează viața maritală a lui Charles și Emma Bovary. Acesta este un medic de țară mărginit; cititoare înfocată de romane sentimentale, Emma tânjește după pasiune și își caută refugiul în fantezii romantice, în cheltuieli excesive și, în cele din urmă, în adulter. Aventurile sentimentale hrănite cu iluzii ajung însă și ele s-o dezamăgească, iar consecințele sunt devastatoare.

Madame Bovary.jpg

Illustration of ”Madame Bovary” (1905) – Author: Alfred de Richemont (1857-1911) sursa

Madame Bovary”este mai mult decât un roman, este un portret și o paradigmă pentru literatura realistă și universală, pentru filosofia franceză din secolele al XIX-XX. Emma este abisul dintre iluzie și realitate, distanța dintre dorință și împlinire.

Doamna Bovary - Gustave Flaubert.jpg

Subiectul romanului ”Doamna Bovary” i-a fost sugerat lui Flaubert de o întâmplare reală petrecută în împrejurimile orașului Rouen

the-pont-corneille-rouen-morning-effect-1896.jpg

The Pont Corneille, Rouen, Morning Effect” (1896), Oil on canvas. Private Collection. by Camille Pissarro

Street in Rouen 1884.jpg

Street in Rouen” (1884) oil on canvas. by Paul Gauguin. Artist age: Approximately 36 years old. Private Collection. Artworks

și care făcuse multă vâlvă prin partea locului. Eroina acestei întâmplări dramatice este Deplhine Delamare, soția unui medic, care ajunge să se simtă din ce în ce mai dezgustată de viața anostă dusă alături de un soț mărginit.

Fire visătoare, Delphine își caută refugiul și echilibrul sufletesc în cărți sentimental-romantice, care însă nu fac altceva decât să-i accentueze dezechilibrul sufletesc. Și cum nu-și găsește liniștea sufletească nici după nașterea fetiței, Delphine mușcă din mărul otrăvit al adulterului și devine amanta proprietarului unui domeniu din apropiere, apoi al unui practicant din biroul unui notar.

Lesne de înțeles că Flaubert a schimbat numele protagoniștilor (eroina principală devine Emma Bovary, proprietarul este botezat Rodolphe Boulanger, iar practicantul Léon).

Cartea și eroina preiau nu doar inadaptabilitatea pretimpurie a adolescentului Flaubert, ci și o bună parte din disprețul acestuia față de religie, politică și afacerile bănești. Cele câteva pasaje neortodoxe față de biserică și credință i-au adus lui Flaubert un proces după publicarea primelor fragmente din roman, el fiind trimis în judecată de către procurorul general imperial sub acuzația de ,,ultragiu la adresa moralei publice și a religiei”. Din fericire a fost achitat.

the-pont-boieldieu-rouen-rain-effect-1896.jpg

The Pont Boieldieu, Rouen, Rain Effect” (1896), Oil on canvas. Location: Staatliche Kunsthalle Karlsruhe, Karlsruhe, Germany. by Camille Pissarro

Chiar dacă visul Emmei cu cavaleri și saloane fastuoase are toate conotațiile unui romantism fad,  se constituie ca un de protest împotriva meschinăriei burgheze din jur, este singurul vis pe care și-l permite acest formidabil părinte al realismului critic, însă un vis în egală măsură tragic și plin de învățăminte, mai exact un avertisment pentru cei care voluntar ori involuntar slăbesc legăturile cu realitatea. Și cu toate astea, ca o dreaptă compensație în fața agresiunii urâtului și searbădului din lumea ce ne înconjură, nici cei mai realiști nu se pot înfrâna să viseze cu ochii deschiși.


1862. Romanul ”Salammbô” la rândul lui întrunește toate însușirile cerute de o capodoperă. Pasiunea lui Flaubert pentru istorie datează încă din copilărie, însă se știe cu certitudine că pentru elaborarea acestui tulburător roman, scriitorul s-a documentat temeinic mai ales în decursul celei de-a doua călătorii de aproximativ două luni, efectuată în nordul Africii.

Acțiunea romanului este plasată între cele două războaie punice și se axează pe confruntarea dintre Cartagina și mercenarii aflați în solda acestei cetăți feniciene.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dido building Carthage, or The Rise of the Carthaginian Empire is an oil on canvas painting by J. M. W. Turner


Salammbô” – un roman care prezintă în chip somptuos, cu sclipiri de purpura și aur, faldurii descrierilor sublime, unice în literatura franceză și în cea mondială, captivează nu doar prin descrierile vestimentare, de interioare, tradiții și credințe păgâne, poate nu întotdeauna riguros științifice, însă mereu cuceritoare prin meșteșugul înfățișării lor, cât mai ales prin capacitatea autorului de a sintetiza în câteva fraze fapte și stări desfășurate pe lungi intervale de timp.

Salammbô” este în același timp romanul dragostei dintre doi protagoniști investiți de autor cu sensuri simbolice: Salammbô, fiica lui Hamilcar, care întruchipează un principiu sacru, pe când barbarul Mâtho este asociat cu cumplitul zeu Moloh. Iată cum împlinește Floubert dragostea dintre două idei diametral opuse. Astfel, Flaubert ni-i prezintă pe Salammbô și Mâtho, aidoma altor personaje ale sale, ca pe niște înfrânți.

Alfons_Mucha_-_1896_-_Salammbô.jpg

Salammbô” (1896), lithograph. Private Collection. Artist: Alphonse Mucha (Czech, 1860-1939) – sursa

,,Părul ei, pudrat cu un praf ivoriu și strâns în creștetul capului în formă de turn, după moda fecioarelor din Canaan, o făcea să pară mai înaltă. Șiragurile de perle, prinse la tâmple, îi coborau până la colțurile gurii, ce era roșie ca miezul de rodie. Pe piept avea o podoabă din pietre sclipitoare, ce imitau, prin amalgamul de culori, solzii unei murene. Brațele, împodobite cu diamante, ieșeau, goale, din tunica-i fără mâneci, înstelată cu flori roșii pe fond negru. Avea gleznele legate între ele cu un lănțișor de aur care-i ritma mersul și mantia-i albă, de culoare purpurie, croită dintr-o stofă nemaivăzută, se târa în urma ei, vălurindu-se la fiecare pas.”

[pagina 22]

Bussiere,Gaston-Salammbo,1907.jpg

Salammbô” – (1907), by Gaston Bussière (1862-1929, Franch) – The Athenaeum

După ,,Educația sentimentală” (1870), Flaubert

A Sentimental Education The story of a Young Man

a scris versiunea finală a lucrării sale timpurii, ,,Ispitirea Sf. Anton” (1874)

Ispitirea Sfantului Anton

,,Ispitirea Sfântului Anton” este titlul sub care sunt cunoscute tablourile sau gravurile semnate de Martin Schongauer, Pieter Bruegel cel Bătrîn, Hieronymus Bosch, Matthias Grunewald, Paul Cezanne, Domenico Morelli sau Salvador Dali, pentru a aminti doar câteva nume ale celor care au transpus plastic încercările prin care diavolul voia să-l abată pe Sfântul Anton de la calea credinței și smereniei.

Aflat la Genova, în primăvara lui 1845, Flaubert vede în palatul Balbi tabloul lui Pieter Bruegel cel Bătrân, ,,Ispitirea Sfântului Anton”:

,,În fundal, de ambele părți, pe fiecare dintre coline, două capete monstruoase de diavoli, pe jumătate cu trup de om, pe jumătate cu trup de munte. În partea de jos, la stânga, Sfântul Anton între trei femei, întorcând capul spre a se feri de mângâierile lor; sunt goale, albe, surâd și dau să-l învăluie cu brațele lor. E un ansamblu ce colcăie, mișună și ricanează, în chip grotesc și năvalnic, sub bonomia fiecărui detaliu. În ceea ce mă privește, n-am mai văzut nici un alt tablou în afară de acesta, și nu-mi amintesc decât de el… .”

Flaubert avea atunci 24 de ani, iar pictura lui Bruegel îl va obseda aproape trei decenii. Scrie o primă versiune a ,,Ispitirii Sfântului Anton”, dar prietenii o consideră o nereușită:

Socotim că trebuie să arunci totul în foc și să nu mai gândești niciodată la asta!

Cabinet de Flaubert à Croisset, par Caroline Commanville..jpg

Cabinet de Flaubert à Croisset, par Caroline Commanville.
Catalogue de la vente Drouot, 18-19 novembre 1931 – sursa

Flaubert renunță pentru un timp și va începe să scrie ,,Doamna Bovary”, dar la puțină vreme după acel episod va vizita nordul Africii, va păși pe locurile unde cu veacuri înainte trăise sihastrul Antonie. Convins că prietenii i-au judecat cartea cu ușurință, Flaubert reia subiectul și scrie o nouă versiune, abandonează iarăși proiectul, pentru ca în 1870, într-o scrisoare adresată domnișoarei Leroyer de Chantepie, să mărturisească:

,,În ciuda necazurilor în care mă zbat, sunt pe cale a termina <<Ispitirea Sfântului Anton>>. Este opera întregii mele vieți, de vreme ce prima idee mi-a venit în 1845, la Genova, în fața tabloului lui Brueghel, iar de atunci n-am încetat să mă gândesc la ea și să citesc tot felul de cărți legate de ea.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Croisset au temps de Flaubert

Cartea va apărea în 1874. În secolul trecut, Paul Valery (scriitor francez, 1871-1945) o va considera una din cărțile sale de căpătâi, iar Gabriele d’Annunzio (poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, 1863-1938) scria că:

,,Singurul meu maestru a fost Gustave Flaubert: >>Ispitirea<< este modelul pe care l-am căutat totdeauna; eleganță în forța violentă.”Pieter_Bruegel_the_Elder_-_The_Temptation_of_St_Anthony.jpg

The Temptation of Saint Anthony”,  (c. 1555/1558), Oil on panel, Painted by Pieter the Elder Bruegel – National Gallery of Art, Washington, D.C.

,,Este opera întregii mele vieți, de vreme ce prima idee mi-a venit în 1845, la Genova, în fața tabloului lui Breugel, iar de atunci n-am încetat să mă gândesc și să citesc tot felul de cărți legate de ea. Un strălucit exemplu de poem în proză, un melanj perfect între poezia modernă și viziunea medievală asupra literaturii, ,,Ispitirea Sfântului Anton” a fost publicat în anul 1874, dar Flaubert a fost urmărit de această idee – a ispitirii Sfântului Anton – încă din tinerețe. Idee ilustrată de asemenea și de Byron în Cain sau de Goethe în Faust. >>Ispitirea Sfântului Anton<< nu face apel doar la marile probleme ale cunoașterii umane, ci la adevăratele mistere ale vieții… și confirmă perplexitatea noastră în fața tainelor care domnesc pretutindeni.”

– Sigmund Freud (1856-1939, medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.


the-temptation-of-st-anthony.jpg

”The Temptation of St. Anthony” (1946), Oil on canvas
by Salvador Dali
Location: Royal Museums of Fine Arts of Belgium, Brussels, Belgium – wikiart


și „Trois contes” (1877), inspirate din viețile unor sfinți.

Una dintre ele, „Un cœur simple„, despre care Ezra Pound (poet american, (1885-1972), reprezentant de marcă al modernismului literar al secolului XX) a spus că „înglobează tot ceea ce se știe despre scris”, a fost considerată ca un model de tehnică de proză scurtă.

Un coeur simple (2008)


A doua povestire: ”Légende de Saint Julien l’Hospitalier

Năzuința lui Flaubert este să compună un text care să urmeze liniile de forță ale legendei sacre, dar fără a i se subordona acesteia. Identificarea figurii Sfântului Iulian, preocuparea pentru viața cotidiană și sensibilitatea devoțională din Evul Mediu se înscriu într-o dimensiune exploratorie a culturii medievale, asumate de intelectualitatea franceză în special în prima jumătate a secolului XIX.

La 1 iunie 1856, imediat după ce așterne pe hârtie ultimele rânduri din ”Madame Bovary”, Flaubert îi mărturisește prietenului Louis Bouilhet dorința de a scrie, până în toamnă, ”La Légende de Saint Julien l’Hospitalier”.

A redactat un plan al lucrării și crede că are șanse să termine de scris textul, simultan cu definitivarea ,,Ispitirii Sfântului Antonie”. Proiectul rămâne totuși la stadiul de intenție, fiind reluat abia după aproape douăzeci de ani, în septembrie 1875. Contextul reîntoarcerii nu este unul prea fericit; Flaubert este nevoit să suporte consecințele eșecului financiar al lui Ernest Commanville, soțul nepoatei sale, în grija căruia lăsase averea familiei.

Siguranța economică de care dispusese până atunci pare spulberată; la 54 de ani, Flaubert își simte amenințată libertatea de creație. Crede în gratuitatea artei și disprețuiește profund ideea de a câștiga bani de pe urma literaturii. Pradă deznădejdii, abandonează ”Bouvard et Pécuchet”, ultimul roman la care lucrează. Revenirea la subiectul descoperit în tinerețe îi apare pentru moment ca unică soluție de a se sustrage stării de anxietate.

Demoralizat, i se confesează lui Georges Sand:

”Je suis devenu très timide, très paresseux, une vache stérile, une brute. Cependant, pour m’occuper à quelque chose, je vais tâcher de «coucher par écrit» la légende de saint Julien l’Hospitalier. Ce sera très court, une trentaine de pages, peut-être?”

Cei peste douăzeci de ani trecuți între nașterea ideii și geneza textului i-au fost, în cele din urmă, favorabili lui Flaubert. Autorul ,,Doamnei Bovary” a avut suficient timp să învețe lecția contemporanilor tinereții sale: s-a întors la literatura și istoria Evului Mediu, fără a rămâne cantonat în ea; asimilând elemente de factură romantică, a reușit să-și surclaseze sursele printr-un discurs inconfundabil.

Cu luntrea către Celalalt. Călătoria Sfântului Iulian de la Jacopo da Varazze la Gustave Flaubert

Destinul trist al lui Julien, un tânăr aristocrat, impresionează prin încercările extraordinare și prin rătăcirile de o viata pe care le-a avut pentru a evita un blestem crâncen, acela de a-și ucide părinții. Într-o zi a plecat la vânătoare și a luat urma unui cerb. Pe când îl hăituia, cerbul s-a întors și i-a spus:

– Mă vânezi pe mine, dar nu știi că îți vei ucide părinții. Julien s-a speriat, și-a luat tânăra soție și a fugit în alt ținut.

Blestemul fusese aruncat de cerb după ce Julien ucisese fără mila o turmă întreagă, laolaltă cu ciuta și puiul cerbului. Ca și Oedip, nu va scăpa de această pedeapsă, dar căința puternică îl va transforma în Sfântul Julien cel primitor de oaspeți.

Peste ceva vreme, părinții, care îl căutau cu disperare, ajung la castelul lui. Când soția lui Julien afla cine sunt îi omenește și îi culcă în patul conjugal. Iulian sosește noaptea, găsește doi oameni în patul său, crede că soția lui are un amant, și îi ucide. Când își dă seama ce a făcut, pleacă disperat în lume. În chip de pedeapsă, povestește celor pe care-i întâlnește crima sa, iar oamenii îl gonesc. În cele din urmă, se face luntraș într-un capăt de lume. Zi de zi, trece oamenii cu luntrea peste un rău învolburat.

Gustave_Doré_-_Dante_Alighieri_-_Inferno_-_Plate_9_(Canto_III_-_Charon).jpg

”Dante Alighieri – Inferno – Plate 9 (Canto III – Charon)” – (1857). by Gustave Doré (1832-1883, was a French artist)


Într-o noapte, aude o voce strigându-l de peste apă. Traversează răul și aduce pe mal un amărât, un lepros ca vai de el.

– Mi-e foame, spune leprosul. Julien îl ospătează din puținul său.

– Mi-e sete. Julien îi dă să bea.

– Mi-e frig, spune leprosul, iar Julien face un foc sărăcăcios din puținele vreascuri pe care le are.

– Sunt înghețat până-n măduva oaselor, spune leprosul, și Julien îl ia în brațe.

– Leapădă-ți hainele, să mă încălzesc de la căldura corpului tău, îi cere leprosul.

Iulian se întinse cu totul peste el, gură pe gură, piept pe piept. Ii simte pielea aspra ca solzii, răsuflarea împuțită. Atunci leprosul îl strânse în brațe; și dintr-o dată privirile lui căpătară strălucirea stelelor; părul lui se lungi ca razele soarelui; răsuflarea lui avu mireasma trandafirilor; un nor de tămâie se înaă din vatră; afară valurile cântau. În timpul acesta, un noian de desfătări, o bucurie supraomenească se revărsa în sufletul lui Iulian, care parcă plutea topit de fericire; iar acela, ale cărui brațe continuau să-l strângă, creștea, creștea mereu, atingând cu capul și cu picioarele cei doi pereți ai colibei.
Încheie Flaubert:
,,Acoperișul zbură, văzduhul se desfășură la nesfârșit; și Iulian urcă spre zările albastre, față în față cu Domnul nostru Iisus Cristos, care îl luă cu el în ceruri.”
În ultimul paragraf al povestirii, Gustave Flaubert deschide cu dezinvoltură ușa spre arhiva sa documentară. Nu se teme, căci știe deja că în acel à peu près stă începutul și sfârșitul, că cel care poartă se izbăvește prin cel purtat.
Legenda Saint Julian Ospitalieri

Masolino da Panicale- Saint Julien.jpg

 On his return from hunting, betrayed by the devil, Saint Julian believes to find his wife with a lover instead of his visiting parents and beheads them, (1425-1426), tempera on wood. Current location: Musée Ingres (France). by Masolino da Panicale (c.1383-c.1447) – sursa

3brozzi1.jpg

Madonna and Child with St Sebastian and St Julian”, (1473), fresco, by Domenico Ghirlandaio (1448-1494). Current location: Church of St. Andrew in San Donnino – sursa


Și a treia povestire: ”Hérodiade

Hérodiade

Hérodias” (1843), oil on canvas, by Paul Delaroche (1797-1856). Musée Wallraf Richartz (Germany)


Irodiada (c. 15 î.Hr. – după 39 AD) a fost o prințesă a dinastiei irodiene a Iudeei în timpul stăpânirii acestei provincii de către Imperiul Roman.

Irodiada joacă un rol major în executarea lui Ioan Botezătorul, folosind dansul fiicei sale în fața lui Irod Antipa și a oaspeților săi pentru a cere capul Botezătorului ca răsplată.

Această prezentare necesită JavaScript.

Flaubert o cunoaște la Trouville pe Elisa Schelesinger, soția (nelegitimă mult timp) a unui afacerist, în vârstă de 26 de ani, femeie de o cinste și de o puritate ireproșabilă, care rămâne toată viața marea pasiune a scriitorului; episodul întâlnirii este povestit amănunțit în „Memoriile unui nebun”, unde tânăra doamnă se numește Marie; ea va deveni modelul lui Marie în „Educația sentimentală”.

Élisa Schlésinger

Photo – Élisa Schlésinger cu fiica ei, litografie (1838)


Memoriile unui nebun

Mémoires d’un fou, este un roman autobiografic scurt al lui Gustave Flaubert, scris în 1838, dar publicat în 1900. Cartea va servi cumva ca bază de lucru pentru ”Educația sentimentală” , scrisă cam treizeci de ani mai târziu.

Este un jurnal al crizei sentimentale pe care o traversează un adolescent exaltat; este vizibilă influența „Confesiunilor” lui J. J. Rousseau, a „Confesiunii unui copil al secolului” a lui A. de Musset (apărută chiar în același an), iar ecourile ei se vor răsfrânge tardiv în „Confesiunea lui Claude”, primul roman a lui Émile Zola.

Aceste texte de tinerețe, pasionante, răscolitoare, străbătute de angoasa adolescentei și de fervoarea, dar și de spiritul autocritic ale celui care se știe predestinat literaturii, oferă o imagine captivantă și inedită.

,,Memoriile unui nebun”, text aproape în întregime autobiografic, este jurnalul crizei sentimentale și existențiale prin care trece un adolescent exaltat, al primelor încercări și decepții amoroase și al drumului lung și dificil spre maturizare. Temele și o parte din personajele de aici vor fi dezvoltate apoi in romanele de maturitate, cu precădere în ,,Educația sentimentală”.

Inspirat din beția iubirii pe care Flaubert a cunoscut-o în bratele frumoasei Eulalie Foucaud, ,,Noiembrie” explorează natura dorinței și a erotismului și conflictul dintre nevoia de însingurare și foamea de afecțiune. Marie, personajul care adună la un loc energiile textului, este o tânără prostituată, o ființa de o senzualitate aparte, în care violența se unește neașteptat cu erotismul frust care amintește de chipul ascuns al Emmei Bovary.

„Un nebun! Asta e ceva ce stârnește oroare. Tu ce ești, cititorule? În ce categorie te încadrezi – a proștilor sau a nebunilor? Dacă ti s-ar da să alegi, vanitatea te-ar împinge să o preferi pe ultima. Da, încă o dată întreb, la ce folosește o carte care nu este nici instructivă, nici amuzantă, nici științifică, nici filozofică, nici de agricultură, nici elegiacă, o carte care nu oferă nicio rețetă contra coșurilor ori contra puricilor, în care nu scrie nimic nici despre căile ferate, nici despre bursă, nici despre străfundurile sufletului omenesc, nici despre veșmintele din Evul Mediu, nici despre Dumnezeu, nici despre diavol, ci în care este vorba despre un nebun, adică despre lume, aceasta mare neroadă care se rotește de secole în spațiu fără să facă un pas; și care urlă, căreia îi curg balele și apoi se sfâșie singură.”

– Gustave Flaubert

Les souvenirs d'un fou_

În 1837 scrie povestiri fantastice (,,Vis de infern”, ,,Quidquid volueris”), romanul ,,Pasiune și virtute”, în care se schițează portretul doamnei Bovary, iar în 30 martie, apare în revista ”Colibri” povestirea ,,O lecție de istorie naturală”, care aduce un ton nou, satiric, antiburghez, caracteristic întregii creații realiste flaubertiene.

Scrierile sale, apelând alternativ când la o formulă realistă, când la una romantică, când la una mixtă, l-au impus pe Gustave Flaubert drept unul dintre întemeietorii romanului modern, părinte al naturalismului și teoretician al specificului esteticului.

S-a stins din viață la Croisset, la 8 mai 1880, locul unde se izolase încă din 1864. În același an, câțiva scriitori – printre care se numărau Émile Zola, Guy de Maupassant, J.K. Huysmans și Paul Alexis – i-au dedicat lui Flaubert colecția de romane ”Les Soirées de Médan”.

Le_Seine_à_Croisset,_près_de_Rouen_-_Albert_Lebourg.jpg

Le Seine à Croisset, près de Rouen” (1928) – Albert Lebourg (Franch, 1849-1928) – Museo Nacional de Bellas Artes

A murit pe neașteptate, în urma unui accident cerebral, lăsând neterminat romanul satiric, „Bouvard et Pécuchet„.Bouvard et Pécuchet

”Bouvard et Pécuchet” – First English edition (1896) – sursa


1280px-Tombeau_de_Gustave_Flaubert_à_Rouen.jpg

Tombeau de Flaubert et de sa famille à Rouen – sursa

Moștenirea fundamentală lăsată de Flaubert o reprezinta extinderea asupra beletristicii a exigentelor artei celei mai înalte. Dacă înainte de el romanul avea reputația deloc măgulitoare a unei forme de divertisment facil, Flaubert a contribuit la schimbarea ei atât prin subiect, cât și prin stil.

Flaubert_memorial.JPG

Monument à Gustave Flaubert, marbre, 1890 – by Henri Chapu

Respingând conceptul romantic de artă pentru artă, Flaubert a creat un nou standard artistic pentru roman în care consecvența și unitatea proiectului prevalează asupra așteptărilor convenționale ale cititorului. Flaubert voia atâta armonie în scrierile sale, încât și-a impus constrângeri și rigoare stilistică până în vecinătatea maniei: pentru el nu existau sinonime, și nevrând să întrebuințeze de două ori un cuvânt pe aceeași pagină, uneori petrecea ore întregi în căutarea cuvântului potrivit. El a înlocuit structura episodică discontinuă a romanelor timpurii cu o metodă de construcție împrumutata din poezie, cu contrapunct și imagistică în care cititorul trebuie să vibreze la un model elaborat de asociații menite să dezvolte narațiunea romanului.


Reclame