Agora

Cât de iremediabil pierdută în sine însămi mă simt, de parcă aș dobândi un autentic sentiment al sinelui numai atunci când sunt insuportabil de nefericită. Și cum mă pot consola doar ascultându-i pe ceilalți, precum și cu forța ce-i guvernează pe aceștia și tot ce e în jurul lor. Și cum pot fi influențată, și cum pot fi mutată de colo-colo sau țintuită în mijlocul acestei piețe sau înveselită, sau încurajată, sau determinată să lupt, să făptuiesc sistematic. Și cât de reținută și inflexibilă sunt în sinea mea. De-abia dacă am ceva în comun cu mine însămi. De-abia dacă mai găsesc și eu un pic de liniște și aproape că mi se pare că-i prea multă – așa tăcută cum sunt – abandonată în puterea nopții, șezând în mijlocul acestei piețe ca într-un ungher interior care mă face să trăiesc o permanentă duminică a împăcării, fără a înceta și fără a destrăma totul.

YouTube

Anunțuri