vântul învârte ultima luntre

Teel's Island, 1954 - ANDREW WYETH

”Teel’s Island” (1954) – by Andrew Wyeth – sursa

în marmură visele mele-s sculptate.
sfârșitul a toate se varsă în mare,
prin liniști pășesc în cămașă de noapte.

sub câmpuri, lumina trimite ocheade  –
capriciul mai multor himere.
șnur desfăcut, dialog întrerupt,
programări pentru mâine, trăite acum.
la marginea drumului o chitara acustică,
i-a fost hărăzit să se nască
în lume.

pe fundul unei căni cu smalțul crăpat,
prin ochiuri de geam temătoare perdele.
o luptă pierdută, un fluture uscat,
o cale rotundă, frunziș cu tighele.
la gât,
eșarfa de mătase a mamei cu stele.

peste albul tot, pe sus purtată,
prea tristă-n vânt de drumuri lungi, deșartă.
iarbă sub asfalt – verdeață-ntunecată.

o cadelniță în zbor, ținută-n lanțuri de argint –
zornăie – sunând mângâietor un strigăt,
iar eu pădure sumbră sunt.

pe-o poartă-naltă, un stol de ciori.
în rânduieli de case-un asfințit molcom.
lanul de grâu sub neaua grea din urmă,
dâre pe apă, subțiri…
luna se-afundă-n sine rotundă
sub valuri de ceață un giuvaier pârând.

cvintet. sonet nocturn. dintr-o dată,
sub boltă se-nalță
Adagio lui Barber.

în însingurări se coace-o binecuvântare;
un clopot se-anină din cer
sub un Nou răsărit de soare.