Despre un infinit comun

NOIEMBRIE-peisaj, acril

 Peisaj de iarnă – pictură, acrilic/ carton pânzat – (my painting)


Cerul e de un galben umbrit, asemeni unui galben livid văzut printr-un alb murdar. Abia dacă au mai rămas urme de galben palid în acest galben cenușiu. Cu toate acestea, paloarea acestui aer profund păstrează și câteva bezne triste de negru movuliu.

Din zgomotul confuz de-a lungul drumului, începe să se înalțe o mare tăcere – fuior de fum încremenit dinspre brațele netulburate ale pădurii. Timpul ne privește țintă, îngălbenind puțina albiciune a cerului.

Îmi dau silința să înțeleg ce simt, acum când suntem laolaltă și cu ochii ațintiți spre această splendoare profundă a abisului. Tu simți cum se întunecă de dimineață durerile tăcute și leneșe? Tâlcul tăcerilor supuse îl mai auzi? Simți cum ne doare sufletul, și noi, și lumea, și misterul amândurora, ca două vâsle grele străbătând toate aceste cărări cu nori infiniți? Tu mă mai auzi?

Reclame