Scrisori către un tânăr poet – Rainer Maria Rilke

Scrisori catre un tânar poet - de Rainer Maria Rilke

my photo – (cartea am găsit-o de cumpărat într-un anticariat)


Rilke se naște iarna, în zodia capricornului, în ziua a patra a lunii decembrie, și-i botezat în preajma Crăciunului anului 1875 în Praga, sub șase nume: René Rainer Karl Wilhelm Johann Joseph și Maria, aceasta din urmă fiind numele nașei sale.

Rainer Maria Rilke – Für Frau Pia Rilke  Image source – Rainer Maria Rilke and his father Josef Rilke (1839–1906), circa 1884 – Image’s source


Tată său, Joseph, era slujbaș la căile ferate, iar mama, Sophia, fiică de negustori cu pretenții de aristrocrată și literată, s-a despărțit de soțul său după unsprezece ani de căsnicie. O fotografie ni-l arată pe copil la doi ani, cu ochii săi mari și buze groase, numai privire și cuvânt, cum va rămâne toată viața.

Praga copilăriei sale, capitală de imperiu odinioară, o cetate impunătoare, a marcat firea poetului spre ceea ce va deveni mai târziu una din constantele poeziei și vieții sale, anume predilecția pentru monumentalitate, pe care o va regăsi în valea Piramidelor egiptene, în imensitatea spațiilor ruse, în solitudinea castelelor de pe malul mării, în desfășurarea poeziilor lui Hölderlin.

rilke_criancaCeea ce este grandios rămâne în amintire și, mai mult chiar, revine peste timp ca o prezență copleșitoare.

– spune Rilke în 1899.

După clasele primare, copilul de unsprezece ani este trimis la școala de cadeți de la Sankt Pölten unde va rămâne patru ani, iar de aici trece la școala reală militară superioară de la Mährisch-Weißkirchen pe care, îmbolnăvindu-se, o părăsește în iulie 1891.

Young Rilke at the Sankt-Pölten military academy - Image_s sourceFirea sa plăpândă va păstra amintiri triste din acea perioadă. Nici la Academia comercială din Linz, unde fusese înscris, nu va rămâne decât un an.

Începând cu vârsta de nouăsprezece ani, Rilke avea obiceiul de Crăciun să-și adune poeziile scrise în anul scurs într-o culegere. Așa au luat naștere volumele sale dintâi.

La douăzeci de ani, luându-și examenul de maturitate, se va înscrie la facultatea de filozofie din Praga unde va rămâne un semestru, îndreptându-se spre München.

Aici rămâne două semestre studiind de toate, îndeosebi istoria artelor, dar mai ales frecventează cercurile literare ale capitalei bavareze.

Young Rilke at the Sankt-Pölten military academy – Image’s source

Acum începe să-și descopere vocația sa de poet. La München o cunoaște pe Lou Andreas Salomé,150px-Salome1914 fiica unui general rus de origine franceză, o femeie frumoasă și instruită, de treizeci și șase de ani, care devine un fel de protectoare a tânărului poet. Evenimentele de luat în seamă pentru poet din acești ani sunt călătoriile în Italia și în Rusia, în cea din urmă în tovărășia inspiratoarei sale Lou.

 Image’s source

În anul 1901 se căsătorește cu sculptorița Clara Westhoff care îi va dărui o fetiță.

Rainer Maria Rilke and Clara Westhoff in Rome, 1903 – Image’s source

Clara mit Ruth – Image’s source

clara-westhoff-rilke

Clara Rilke-Westhoff, Portrait Rainer Maria Rilke, 1905 Bronze © Paula-Modersohn-Becker-Stiftung, Brême – Image’s source

Un an mai târziu, Rilke pleacă în Franța, unde va împlini timp de un an munca de secretar în atelieru lui Rodin. Întâlnirea cu marele sculptor înseamnă pentru Rilke descoperirea muncii, lucrul din zori până seara, disciplina muncii, care nu i se revelase până atunci în adânca ei necesitate.

rilke-rodin-meudon-1905

Rilke i Auguste Rodin, Meudon, rok 1905, fot. Albert Harlingue / Roger Viollet. Image’s source

    Sunt anii în care lucrează la romanul ⎼ autobiografic în multe privințe ⎼ Însemnările lui Malte Laurids Brigge, anii intrării pe făgașul greu și anevoios al adâncirii tăinuit în cuvânt ce se lasă adus la lumină cu atâta dificultate, ani de veghe, lecturi și călătorii, mai ales însă anii totalei consacrări, al clarviziunii că scrisul îi cere în întregime, că trebuie să sacrifice totul pentru viața cuvântului. Astfel va pleca imediat dintr-un loc în care libertatea propriei lucrări îi era stânjenită. Dezamăgit, părăsește atelierul lui Rodin unde i se ceruse o prezență zilnică de două ore.

A știut să se ferească de asemeni de prieteni care ar fi dorit să-l acapareze, s-a ferit de femei, de legături de orice fel care l-ar fi sustras de la veghea asupra propriei vocații.

Rondul acestor ani ai maturității este cartea de poezii Neue Gedichte (1907) care îl impune ca poet de seamă în contextul poeziei germane din vremea aceea. Această carte la care se adaugă un an mai târziu partea a doua ⎼ Der neuen Gedichte anderer Teil (1908) este o încoronare a căutărilor și certitudinilor până la vârsta de treizeci și cinci de ani.

În 1910, la treizeci și cinci de ani călătorește în Egipt cercetând Piramidele de la Luxor și Karnac. Acum va cunoaște în profunzime poezia lui Hölderlin.

În anul 1912, într-un ceas de furtună lângă mare, la Duino, va crea un vers al Elegiilor care marchează un nou început în opera sa. Un deceniu de acum înainte va fi preocupat de mutarea în cuvânt a experienței acestor ani grei peste care se întinde războiul.

_500

Image’s source

Anul 1922 îl găsește în castelul Muzot, desăvârșindu-și Elegiile și Sonetele către Orfeu.11

At Cháteau de Muzot –  1921-1926. Picture from the book “Rilke, The Years in Switzerland” by Jean Rodolphe de Salis. Image’s source

În ultimii săi ani, slăbit, de repetate ori se va afla la sanatoriul Velmont.

w2I1qf6wbmo1_1280

Sanatorium Val-Mont, Switzerland. Rilke died here in December 1926. Image’s source

În 1925 este omagiat la Paris de Paul Valéry și André Gidetumblr_nt0h5qHknv1qf6wbmo1_1280

Rainer Maria Rilke y Paul Valéry, 1926 – Image’s source

În iarna anului 1926, la 29 decembrie, după săptămâni de suferință va trece pragul morții lăsând să fie așezat în cimitirul bisericii solitare din Raron de pe valea Rhonului în sânul naturii

280

cu următoarele versuri săpate în piatra funerară:

Rose, oh reiner Widerspruch Lust

Niemandes Schlaf zu sein unter soviel

Lidern

”Trandafir, pură neunire, desfătare,

Al nimănui somn să fii sub atâtea pleoape.”

rilker

Rilke’s grave in Raron, Switzerland – Image’s source

Let’s not talk about you. You are ineffable by nature.
Other flowers decorate the table that you transfigure.
One puts you into a simple vase —, and everything changes;
it’s perhaps the same phrase but sung by an angel.

– R.M Rilke, The Roses (XVI)

1280

Image’s source

[…] Nimeni nu vă poate sfătui sau ajuta, nimeni. Nu există decât o singură cale. Confundați-vă în dumneavoastră înșivă. Cercetați cauza ce vă îndeamnă să scrieți; cercetați dacă aceasta își întinde rădăcinile până în locul cel mai adânc al inimii, recunoașteți față de dumneavoastră de-ar trebui să muriți dacă vi s-ar interzice să scrieți. Asta, mai cu seamă: întrebați-vă în ora cea mai de taină a nopții: trebuie să scriu?

Răscoliți-vă după un răspuns adânc. Și dacă ar fi să sune a încuviințare, dacă aveți voie să întâmpinați această întrebare serioasă cu un simplu și răspicat ”trebuie”, atunci clădiți-vă viața după această necesitate; viața trebuie să devină până în miezul orei celei mai indiferente și minore – semn și mărturie a acestei dorințe vii. Atunci vă apropiați de natură. Atunci încercați ca prin om să spuneți ce vedeți și ce trăiți și ce iubiți și ce pierdeți. […]

Paris, 17 februarie 1903

[pagina 18]

280.jpg

Rainer Maria Rilke. Numerical Art by Jacqueline Waechter on Blogspot.fr

[…] Zugrăviți-vă tristețile și dorințele, gândurile trecătoare și credința într-o frumusețe – oricare ar fi ea – zugrăviți toate acestea cu o sinceritate profundă, tainică și smerită și folosiți spre a vă exprima obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră și obiectele aducerii aminte. […]

Încercați să ridicați senzațiile cufundate în adâncul acestui trecut îndepărtat; personalitatea vi se va întări, singurătatea vi se va lărgi și va deveni o încăpere în amurg, de care va rămâne departe zgomotul celorlalți. Și dacă va apărea din această îndreptare spre interior, din această adâncire în propria lume versuri, atunci nu vă veți gândi să întrebați pe cineva dacă sunt versuri bune. […]

O operă de artă este bună dacă a apărut din necesitate. […]

Paris, 17 februarie 1903

[pagina 19]

_540

The grave of Rainer Maria Rilke in Raron, German or Swiss postcard ca 1940 Image’s source

    Opera lui Rilke este imensă. Pe lângă cele douăsprezece volume de poezie publicate în timpul vieții, se adună cel puțin pe atâtea poezii nepublicate în cărți sau rămase în manuscrise; proza și eseurile sale cuprind mii de pagini, fără să vorbim de scrisorile acestui poet, în jur de optsprezece mii.1_400_

Rilke este poet înainte de toate, om al cuvântului, iar prețuirea acestuia îl marchează într-un anume fel din tinerețe. Iată ce scria în 1898,la 22 de ani, despre cuvânt:

Tocmai același cuvânt care în dialog se vădește ineficace a pătrunde în adânc, ajunge, de îndată ce nu mai are interlocutor, capabil să se învrednicească de tot adevărul.

Așa se explică solitudinea poetului acestuia, care va monologa toată viața, fiind convins că pe această cale cuvântul este purtătorul adevărului. Oricărei conversații, oricărei convorbiri va prefera solitudinea grăitoare, liniștea singurătății, de unde va vorbi prin cuvântul scris prin poezie, prin scrisori, prin aceste cărți ce-i mărturisesc viața… Rilke știa că astfel se desfoliază gândul în lipsa persoanei.

Cine acum e singur, așa o să rămâie
Priveghi, citind,
scrisori prelungi a scrie.

În această stare de solitar, cuvântul își dobândește valoarea sa suverană. În dialog, față în față, cuvântul este stingherit, oamenii își vorbesc și altfel decât prin cuvânt. În lipsa persoanei, cuvântul intră în marea și profunda sa misiune de mijlocitor, cuvântul trebuie să dobândească toate virtuțile persoanei ce o reprezintă ca să devină convingător.

… el ucenicește la ceea ce trebuie să devină artistul adevărat.

Mensch im Geiste aller Zeiten: Künstler
(Om în spiritul tuturor timpurilor; artist.)

Devine modelator de conștiințe peste vremi, sacrificând totul pentru poezia sa căreia îi va oferi desăvârșire, acele ceasuri și zile și ani și nopți îndelungi de solitudine și meditație în care se poate întrupa frumusețea cuvântului nepieritor.

Din această solitudine ne-au rămas și aceste zece scrisori cunoscute și sub numele de Scrisori către un tânăr poet, adresate de-a lungul a șase ani, respectiv 1902 și 1908, tânărului Franz Xaver Kappus, bănățean de origine, născut la Timișoara, pe atunci urmând aceeași școală militară pe care Rilke o parcursese cu ani în urmă.

Sonet

Prin viața mea tremură fără tânguire,
fără oftat, o durere adâncă și sumbră.
Ninsoarea curată a viselor – pomi înfloriți
E sfințirea zilelor mele celor mai liniștite.

Deseori însă marea întrebare
mai încrucișează poteca. Devin mic și o ocolesc
rece ca pe un lac
ale cărui ape nu îndrăznesc să le măsor.

Și atunci mă apasă o suferință atât de tulbure
ca gri-ul nopților de vară lipsite de strălucire,
pe care le străbate o stea – din când în când,

Mâinile mele bâjbâie atunci după dragoste,
pentru că aș vrea mult să spun rugăciuni de sunete,
pe care nu le poate găsi gura mea fierbinte…

(Franz Kappus)

[pagina 54]

Scrise la intervale destul de mari, din diferite locuri, în litera lor scrisorile mărturisesc anii maturității poetului, anii în care Rilke știe din ce în ce mai bine că pentru el viața înseamnă ceva în măsura în care o poți ridica în cuvânt, în acea rănire-izbăvire, în acea prigoană-odihnă, în viața miraculoasă a trăiniciei cuvântului.

Poet înseamnă a priveghea asupra-ți în nesfârșitele tale manifestări!

În scrisoarea din 16 iulie 1903, Rilke îi spune lui Kappus:

[…] Dacă vă țineți de natură, de ceea ce e simplu în ea, lucru aparent fără importanță care abia este băgat în seamă de cineva și care poate să devină, așa neobservat măreț și nemărginit, dacă aveți această dragoste față de cele mărunte și dacă încercați modest de tot să câștigați încrederea lucrului care pare sărac, atunci toate vă vor părea ,ai ușoare, unitare și într-un fel se vor îmbina poate nu în rațiune, care rămâne în urmă uimită, dar în conștiința dumneavoastră cea mai adâncă, ceea ce înseamnă a fi treaz, a ști.

[pagina 32]

Din Roma îi va transmite iarăși un gând prețios, în 1903:

Oamenii au rezolvat (cu ajutorul convențiilor) toate lucrurile cât mai comod posibil și le iau nespus de ușor; e însă limpede că trebuie să ținem de ceea ce e grav în ele; tot ce e viu ține de asta, totul din natură crește și se apără după felul său și este ceva distinct, încercă să fie asta cu orice preț și împotriva oricărei opoziții.

Știm puține, dar că trebuie să ne ținem de cele grave e o certitudine care nu ne va părăsi; e bine să fii solitar, căci solitudinea și faptul că un lucru e greu, trebuie să ne fie motiv în plus a-l împlini.

E bine să iubești: căci iubirea e grea.

Iubirea de la om la om, asta e poate cel mai greu lucru care ne e dat, extremul, ultima probă de încercare, este munca pentru care toate celelalte munci nu sunt decât pregătire.
Din încrederea față de greul iubirii în singurătate, Rilke a început să afle foarte multe tainice adevăruri despre copii și flori, despre vânt și păsări, despre fete și orbi, despre spațiile interioare, despre cerșetor și femeia care alăptează, despre cărți și viața lor… Toate acestea alcătuiesc sufletul scrierilor sale. Toată atenția lui cade asupra a ceea ce este, asupra realității lumii, asupra lucrurilor ce le ridica în cuvânt, iar cuvântul devine izbăvitorul faptelor de la uitare, purtătorul realității prin harul iubirii.

[pagina 49]

Arată-i (îngerului) cât de fericit poate fi un lucru, cât de neprihănit și al nostru,
Cum chiar suferința jeluitoare, se hotărăște spre pură întrupare
slujind ca un lucru sau stingându-se într-un lucru
⎼ dincolo
fericit scapă vioarei. Și aceste lucruri, trăind
din trecere, înțeleg că tu le preamărești; pieritoare
ne cred în stare pe noi cei mai pieritori, aducători ai unei izbăviri.
Vrem, noi trebuie pe de-a-ntregul în nevăzuta inimă să le transfigurăm
În ⎼ o, nesfârșire ⎼ în noi! Orice am fi noi, la urmă.
Pământule, nu-i asta ce vrei tu: nevăzut
în noi să învii? ⎼ Nu-i visul tău
odată să fii nevăzut? ⎼ Pământule! nevăzut!
Ce, dacă nu transfigurare, este grabnica ta misiune?

Rilke – Versuri – a IX-a Elegiepagina 428

Aceasta este vocația poetului în înțelesul lui Rilke, anume de-a aduce lucrurile lumii în atingere cu omul, la măsura acestuia în inimă, de-a le interioriza, iar în acest fel ele să învie la o mai deplină viață nevăzută dar mai grea de semnificații.

Nu numai uitarea este abolită prin cuvântul poetului ci și indiferența, exteriorizarea care dobândește acea căldură ce îl învie sălășluind mereu nu numai în memoria minții, ci în lăcașul inimii iubirii, în virtutea setei după totala transfigurare.

Iar ceea ce poetul împlinește, anume această uriașă lucrare de-a însufleți tot ce există, de-a aduce la inimă cele de departe și de aproape, de-a le sui la inimă, de-a le învesti cu puterea tainică a spiritului, trebuie într-un fel sau altul să le împlinească fiecare om.

2286

A 1902 portrait of poet Rainer Maria Rilke by Helmut Westhoff – Image’s source


Acestui om care vorbește în scrisorile de față, scrisori care își găsesc deplinul înțeles.

INTRODUCERE

Era în toamna târzie a anului 1902 ⎼ stăteam în parcul Academiei Militare din Wiener Neustadt sub castanii străvechi și citeam dintr-o carte. Eram atât de cufundat în lectură încât mai că nu băgai de seamă cum se așeză lângă mine singurul ne-ofițer dintre profesorii noștri, eruditul și blândul preot al Academiei, Horacek. Îmi luă volumul din mână, privi coperta și dădu din cap: Poezii de Rainer Maria Rilke? ⎼ întreabă îngândurat. Deschise apoi ici și colo, răsfoi câteva pagini, se uită dus cu gânduri în depărtare și în sfârșit dădu din cap. Cadetul René Rilke a devenit așadar poet.

Și aflai despre băiatul firav, palid, ai cărui părinți îl încredințaseră cu vreo cincisprezece ani în urmă școlii secundare militare de la Sank Pölten spre a-l face ofițer. Pe atunci Horacek oficia acolo în calitate de preot al instituției și își aducea încă precis aminte de fostul cadet. Îl zugrăvi ca fiind un băiat liniștit, serios, dotat extraordinar, care stătea de obicei retras, care suporta rigorile internatului cu resemnare și care înaintă după patru ani cu ceilalți la liceul militar care se afla la Mährisch-Weißkirchen. Acolo, desigur însă construcția sa fizică se dovedi prea puțin rezistentă, din care cauză părinții îl retraseră din școală pentru a-l lăsa să-și continue studiile acasă la Praga. Cum s-a desfășurat mai departe viața sa exterioară, Horacek nu mai avea de unde ști.

După toate acestea cred ca nu e de mirare că am hotărât pe loc să-i trimit încercările mele poetice lui Rainer Maria Rilke spre a-i cere părerea.

Neavând încă 20 de ani și aflându-mă în pragul unei cariere pe care o simțeam tocmai potrivnică înclinărilor mele, speram să găsesc înțelegere, dacă o puteam găsi la cineva din lume, la poetul cărții Imn mie însumi. Și de fapt fără s-o fi vrut se născu pe lângă versurile mele o scrisoare anexă în care mă destăinuii atât de fără stavilă cum n-o făcui nici înainte, nici după aceea față de un altul.

Trecură săptămâni multe până ce primii răspuns. Scrisoarea sigilată în albastru purta ștampila poștală a Parisului, era destul de grea și avea pe plic aceleași litere clare, frumoase și sigure, în care era turnat și textul de la primul rând până la ultimul. Cu asta începu o corespondență regulată cu Rainer Maria Rilke, care dură până în 1908 și apoi s-a stins încet, pentru că viața m-a purtat spre preocupări de care grija caldă, blândă și mișcătoare a poetului ar fi vrut să mă ferească.

Asta însă nu e important. Singure de importanță rămân cele zece scrisori care urmează aici: importante pentru cunoașterea lumii în care a trăit și a creat Rainer Maria Rilke, și importante pentru mulți ce sunt în creștere și devenire azi și mâine. Și unde vorbește un om mare și ales, cei mărunți tac.

Berlin, în iunie 1929
FRANZ XAVER KAPPUS

din Scrisori către un tânăr poet – de Rainer Maria Rilke – pagina 14

Rilke îi atrage atenția tânărului poet asupra lumii, asupra naturii în toată copleșitoarea lor statornicie și rodnicie. Nu în fabulație, nu în ironie sau grotesc, nu în disperare sau angoasă, pe care Rilke le experimentase până le depășise, ci în îndelungată răbdare și observare în amănunt a fiecărui gând omenesc pârguit în desăvârșirea creației – fără timp, ci doar liniște.

[…] Totul trebuie să se pârguie până la capăt și apoi să fie cules. Trebuie să lați să se desăvârșească orice impresie, orice sâmbure de sentiment, în sinea ta, în întuneric, în necuvânt, în inconștient, în sfera ce n-o poate atinge conștiința, și să aștepți cu adâncă smerenie și răbdare ora de naștere a unei noi clarități; asta, doar asta înseamnă a trăi ca artist: în înțelegere și creație.

Aici nu se măsoară cu timpul, nu există anul, și zece ani nu reprezintă nimic; a fi artist înseamnă: a nu face calcule și a nu număra, a te dezvolta ca și copacul care nu-și grăbește sevele și care stă consolat în furtunile de primăvară, fără spaima că ar putea să nu vină vara după asta. Vine. Dar nu vine decât la cei răbdători care stau ca și cum ar avea veșnicia în față, atât de liniștiți și de lipsiți de griji. O învăț în fiecare zi, o învăț cu suferințe cărora le sunt recunoscător: Răbdarea e totul. […]

Viareggio lângă Pisa (Italia), 23 aprilie 1903

[pagina 28]

100

Rainer Maria Rilke, poem from Mir zur Feier written in Viareggio (Italy), book illustrations by Heinrich Vogeler, Berlin, Meyer 1899. Image’s source

You need not wait, until God comes to you and says : I am.
A God who must confess his strenght, makes no sense.
For you must know, that God has worked in you from the beginning,
and when your heart glows and betrays nothing, he creates therein.

_10

Balthazar Klossowski (Balthus), Paysage de Muzot (Landscape around Muzot), 1922. Image’s source

[…]  Dar tot ce cândva probabil va fi posibil pentru mulți, solitarul o poate pregăti de acum și clădi cu mâinile sale care se înșeală mai puțin.

De aceea, dragă domnule, iubiți-vă singurătatea și purtați durerea pe care vi-o cauzează cu jale frumos tânguitoare. Căci cei care vă sunt apropiați sunt departe, spuneți, și asta arată că începe să fie larg în jurul dumneavoastră. Și dacă apropierea vă e departe, atunci depărtarea vă e deja printre stele și foarte mare; bucurați-vă de creșterea dumneavoastră, să fiți bun față de cei care rămân în urmă, să fiți sigur și liniștit față de ei, și nu-i chinuiți cu îndoielile dumneavoastră și nu-i speriați cu încrederea dumneavoastră sau cu bucuria pe care tot nu le pot înțelege. […]

Worpswede lângă Bremen, 16 iulie 1903

[pagina 36]

280_.jpg

Rilke’s garden at Castle Muzot, Switzerland – Image’s source

[…] Și dacă e să vă mai spun ceva, atunci asta ar fi: nu credeți că cel care încearcă să vă consoleze trăiește lipsit de grijă sub cuvintele simple și liniștite care vă fac bine uneori. Viața lui are multă trudă și tristețe și rămâne mult în urma dumneavoastră. Dacă ar fi altfel, n-ar fi putut găsi cuvintele acelea niciodată.

Al dumneavoastră,

Rainer Maria Rilke

Borgeby gård, Flädie, Suedia
la 12 august 1904

[pagina 64]

Cartea este frumoasă nu doar prin conținutul valoros al celor zece scrisori, ci și prin grafica distinsă ⎼ paginile sunt colorate și cartonate, îmbogățite sugestiv cu ilustrații.

Ultimul capitol este dedicat biografiei lui Franz Xaver Kappus, sub titlul: Răspântii ale unei cariere literare controversate – semnată de ANDREI A. LILLIN.

91

”Rilke” (canvas) – Source

2

12 Februarie, 2017 – Articol publicat în Jurnalul meu  S i c C o g i t o S i n e D i e

Reclame